Spinoza, Etica

După o vorbă a lui Bergson, fiecare filozof are două filozofii, pe a sa și pe a lui Spinoza. Iar asta din două motive, intim legate unul de celălalt: unul ar fi că Spinoza încearcă să demonstreze totul pornind și sfârșind cu temeiul absolut al naturii și al omului, Dumnezeu ori substanță absolută. Iar al doilea că Spinoza îți stabileste drept cel mai important țel aflarea și împărtășirea căii care duce la libertatea omului.

Deși a fost uneori înțeles ca apologet al unui determinism absolut, Spinoza nu a încercat de fapt să reducă omul la forțe aflate în afara lui, ci să arate în ce măsură le este supus omul si cum, prin cunoașterea lor, a forțelor ce-l determină, poate ajunge liber. El nu a încercat să demonstreze că omul nu este supus față de nimic, că e, în acest sens, cu desăvârșire liber. Ci să prezinte, cu o geometrică precizie, cauzele care-l influențează independent de voința lui, adică cele care-i generează pasiunile, să le înțeleagă adecvat – ca moduri ale atributelor substanței absolute –, iar, astfel, să purifice afectele, legându-le de idei clare și distincte.

Prin transformarea pasiunilor în afecte pure pe modelul iubirii intelectuale a lui Dumnezeu de către om, cel din urmă s-ar elibera. Chiar dacă, în ton cu prejudecățile vremii noastre, lui Spinoza i se pot aduce nenumărate obiecții, sistemul său temerar și nobil rămâne de neocolit.

Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/etica-demonstrata-dupa-metoda-geometrica-si-impartita-in-cinci-parti-g5tfbztr/