Acasă Sana Krasikov, Patrioții

Sana Krasikov, Patrioții

În momentul începerii Marii Crize din anii ’30, Florence Fein părăsește Brooklyn-ul pentru un loc de muncă la Moscova, sperând să-și găsească acolo iubirea și independența. Odată ajunsă în Rusia, ea este însă prinsă în capcana unui sistem din care nu mai poate scăpa. Mulți ani mai târziu, fiul ei, Julian, emigrează înapoi în Statele Unite, deși slujba sa în industria petrolieră îi prilejuiește vizite frecvente la Moscova. Când află că dosarul KGB al lui Florence a fost desecretizat, el pleacă într-o călătorie de afaceri pentru a descoperi adevărul despre mama sa și pentru a-l convinge pe fiul său, Lenny – care încearcă să-și facă un rost în Rusia lui Putin – să se întoarcă acasă. Ceea ce descoperă Julian este în același timp șocant și sfâșietor: o poveste nespusă despre o generație de americani abandonați de țara lor și despre două națiuni rivale care devin complice la o tragedie secretă a istoriei.