Acasă Ragnar Jonasson, Orb în zăpadă

Ragnar Jonasson, Orb în zăpadă

Ari Thór Arasson. Polițist începător, cu studii de filosofie și teologie pe care nu le-a mai terminat. Primul post îl trimite departe de prietena lui, în cel mai nordic oraș din Islanda, bântuit de un trecut pe care nu-l poate lăsa în urmă.

Iarna în micul oraș pescăresc Siglufjördur. O femeie e găsită în zăpadă, pe jumătate dezbrăcată. Sângerează și e inconștientă. Un scriitor în vârstă cade pe scări în teatrul din oraș și moare. Ari Thór trebuie să cearnă adevărul de minciuni și să descopere crimele trecutului într-o comunitate unde nu poate avea încredere în nimeni. Iar asta înainte ca furtunile de zăpadă și întunericul sufocant să-l copleșească.

Orb în zăpadă (Snowblind) este primul volum din seria Dark Iceland și totodată primul roman al lui Ragnar tradus în limba română. Cartea a fost aleasă printre cele mai bune 8 titluri mystery & thriller din 2015 de către The Indepenent și nominalizată la Premiul Barry în Statele Unite pentru Cel mai bun roman paperback. În Marea Britanie și Australia a fost No. 1 Amazon Kindle bestseller.