Acasă Şi eu scriu despre cărţi Sfântul închisorilor – Valeriu Gafencu

Sfântul închisorilor – Valeriu Gafencu

46
0

sfantul-inchisorilor-86619Cartea „Sfântul închisorilor – Valeriu Gafencu”, scrisă de neobositul cercetător părintele Moise de la Mănăstirea Oaşa, ne înfăţişează fapte înfricoşătoare dintr-o dureroasă perioadă din viaţa poporului român, şi anume acea mai bine de jumătate de secol de crâncene schingiuiri spirituale şi fizice prin care au trecut o parte din cei mai buni fii ai acestei ţări.

Floarea intelectualităţii şi a tinereţii a trecut prin închisori înfricoşător de grele. „Elementele de ordine” deveniseră mai rele decât fiarele sălbatice, căci inventau ei înşişi forme de persecuţie incredibile.

Dar cei din închisori aveau o purtare nebănuit de frumoasă, de morală, de umană, şi, fiind binecredincioşi, s-au comportat la o înălţime de nebănuit. Unii au dovedit o atitudine de adevăraţi sfinţi.

Dintre aceştia, se înalţă la renumele chiar de „Sfântul închisorilor” tânărul Valeriu Gafencu. Biografia sa, alcătuită din amintirile celor care au suferit alături de el, este a unui veritabil sfânt. Ca şi alţi deţinuţi, trecuţi prin grele etape ale închisorii – grav bolnavi de tuberculoză – ajunge la închisoarea-spital de la Tg. Ocna. Aici, prin influenţa binefăcătoare a lui Valeriu Gafencu, se întorc la Dumnezeu unii deţinuţi atei, se dezvoltă spiritul de jertfă în folosul celor bolnavi, se dejoacă intenţiile de grozăvie ale „reeducării” prin tortură inumană. Datorită lui, atmosfera devine una de prietenie morală, superioară din toate punctele de vedere, încât este nu numai admirată de toţi, ci chiar dorită. „Un om, ca şi un popor, atâta preţuieşte, cât a înţeles din Evanghelie ţi cât poate să urmeze învăţăturile lui Hristos”, după afirmaţia savantului Simion Mehedinţi. Asta a reuşit „Sfântul închisorilor” să realizeze în acel loc de represiune.

Biografia sa îl arată a fi din elita basarabeană. Tatăl său, învăţător în comuna Sângerei – Bălţi, a făcut parte din Sfatul Ţării, care la 27 martie 1918 a votat pentru unirea Basarabiei cu România. Mama sa era de o puritate rar întâlnită.

Valeriu s-a născut la 24 ianuarie 1921, primul dintre cei patru fraţi. Şcoala primară o face la Sângerei, continuând studiile la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi. Iubit şi apreciat de toţi – colegi şi profesori, în 1940 se înscrie la facultatea de Drept din Iaşi.

Intrat în mişcarea legionară, este întemniţat din ordinul lui Antonescu.

Etapele vieţii sale sunt marcate de închisorile prin care a trecut, de la Aiud până la Tg. Ocna, unde şi-a aflat sfârşitul.

Despre „comportamentul frumos al legionarilor” întemniţaţi mărturisesc mulţi, între care şi părintele Nicolae Steinhardt – evreul botezat de la Rohia: „Referitor la camarazii legionari nu pot spune decât că purtarea lor faţă de mine a fost frăţească. Mi-a venit în ajutor şi reputaţia mea de evreu osândit că a refuzat să fie martorul acuzării într-un proces revoluţionar; oricum, s-au purtat cu mine impecabil, cu acel spirit de solidaritate de care au dat cu prisosinţă dovadă în locul unde mulţi alţii şi-au pierdut cumpătul, omenia şi stăpânirea de sine.” (Nicolae Steinhardt, „Primejdia mărturisirii”, 1973, pag. 173)

„Cu toate că nu împărtăşeam toate punctele lor de vedere, din toate grupările sau categoriile de deţinuţi pe care le-am cunoscut de-a lungul anilor de puşcărie, la ei am întâlnit procentul cel mai mare cu ţinută demnă, comportare onorabilă şi caracter integru.” (Ion Ianolide, „Închisoarea noastră cea de toate zilele”, Bucureşti, 1992, vol. I, pag. 158)

„Legionarii convingeau, prin felul lor de a fi, prin exemplul lor, prin ceea ce transmiteau – erau contagioşi, aveau o credinţă şi o hotărâre care antrena; legionarismul a fost, din punct de vedere duhovnicesc, o pregătire pentru martiraj.” „Componenta moral-spirituală era împletită cu una naţional-eroică. Se insista asupra trecutului de luptă şi pe eroii neamului nostru. Aveau o disciplină de inspiraţie militară, dar atenuată de datoria relaţiilor sufleteşti. Cu credinţă în Dumnezeu, moral, om de caracter, cu ţinută demnă, gata de jertfa pentru credinţă şi neam, pentru Sfânta Cruce, pentru ţară… legionarul era un fel de cavaler, fără prihană şi fără frică, un haiduc cu suflet de sfânt.” („Sfântul închisorilor, pag. 33)

Părintele Constantin Voicescu vede în mişcarea legionară „povestea de dragoste întru Hristos a neamului românesc”.

Valeriu Gafencu, fiind de mare înălţime morală, s-a alăturat convins de mişcarea legionară. Prin întreaga comportare a legionarilor în închisori, îşi păstrează nevinovăţia şi puritatea… Erau foarte luminoşi, foarte voioşi, foarte maturi şi foarte înţelepţi – o lumină pentru noi toţi – relatează arhimandritul Iustin Pârvu.

Acolo au învăţat pe de rost din Sfânta Scriptură, mai ales din Psalmi, apoi acatiste, poezii religioase, scrieri ale marilor teologi, Filocalia, Patericul.

„Valeriu muncea şi se ruga. Muncea şi cânta. Muncea şi-L slăvea pe Dumnezeu.”

Iată cum îl descrie un tovarăş de suferinţă, Virgil Maxim: „Îl văd pe Valeriu la Galda, seara, pe dealuri, cântând, culegând flori… Îl văd ziua şi noaptea, îngenuncheat în bisericuţă, rugându-se, îl văd jucându-se cu copiii, … îl văd adâncindu-se în sine, pregătindu-se de spovedanie… Purta în el ceva serafic, mai presus de fire, şi era cel mai frumos om pe care l-am întâlnit…”

Marin Naidin, un alt condamnat la Aiud (1942), devenit bun prieten cu Valeriu Gafencu, îl descrie astfel: „Valeriu era o fire entuziastă … era o fire de poet. Poeţii care-şi împlinesc cum trebuie menirea şi înfrumuseţează viaţa şi înalţă pe om. Valeriu ne-a arătat calea ce duce la mântuire, iubire creştină…”

„Dumnezeu revărsare asupra lui harul frumuseţii. Fizic, părea un arhanghel… Moral, nu i se putea reproşa nimic. Spiritual, era transfigurat tot timpul…” (Nicolae Trifoiu)

„Prezenţa lui crea bucurie şi respect.” Ceea ce a făcut şi a trăit Valeriu de-a lungul anilor de detenţie, pentru fiecare suflet cu care a venit în contact, e greu de imaginat, necum de exprimat în cuvinte. E suficient răspunsul pe care l-au dat toţi cei care l-au cunoscut. „A fost un sfânt, este un sfânt.” (Virgil Marian)

Cartea părintelui Moise, care a adunat mărturii despre Valeriu Gafencu, este de o autenticitate exemplară, fiind compusă mai mult din citate ale împreună-trăitorilor cu eroul cărţii. Citind-o, ai impresia că asişti la o masă a umbrelor – la o şedinţă a mărturisitorilor celor care au cunoscut şi înţeles pe acest om, rar întâlnit printre cei care au suferit pentru mântuire.

M. Marin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here