Distribuie
Simon Sebag Montefiore, Stalin. Curtea țarului roșu, Editura Polirom, Iași, 2014
Volumul scris de istoricul britanic Simon Sebag Montefiore oferă o imagine foarte complexă atât a psihologiei lui Stalin (prin intermediul cariea se poate încerca să se înţeleagă raţiunile sale de stat si politice, care au afectat sute de miliane de oameni), cât şi a oamenilor care i-au fost în jur. Exista, fără îndoială, o interdependenţă între Stalin şi „boierii” săi sovietici. Rodul unor mulţi ani de cercetare, beneficiind de deschiderea unor fonduri arhivistice inedite din Rusia, dar de interviuri luate ultimilor supravieţuitori ai perioadei şi a urmaşilor curtenilor lui Stalin, Simon Sebag Montefiore a reuşit să surprindă în întreaga ei complexitate dramatismul uneia dintre cele mai sângeroase perioade din istoria umanităţii. Stalin a avut un trecut revoluţionar sulfuros care şi-a spus cuvântul asupra întregii sale vieţi politice, mai ales la nivelul (lipsei) încrederii faţă de ceilalţi.
Articole similare
Copilul meu este în ordine? Mănâncă și doarme suficient? Noii prieteni îl influențează în bine? E vreo problemă că stă tot timpul singur în camera lui? E doar o fază trecătoare? Sau o fi ceva serios? Ca părinți, ne facem tot felul de griji pentru copiii noștri – legate de școală, de prieteniile lor, de sănătatea lor fizică, dar și de cea psihică. Atunci când suferă fizic, știm ce avem de făcut, însă când se confruntă cu dificultăți psihice, ne vine mai greu să îi îndrumăm. Autorii cărții de față,
Imaginea lui Carmen Brumă în peisajul mediatic românesc este asociată cu mişcarea şi alimentaţia sănătoasă. Cu greu ar putea cineva să îşi închipuie că autoarea nu a avut dintotdeauna forma fizică exemplară de acum. Publicul poate vedea în premieră în carte o poză cu Carmen Brumă la 86 de kilograme. Trecând prin multe experienţe de a slăbi fără rezultate şi care îi puteau afecta sănătatea, autoarea oferă în această carte soluţiile de succes prin care ea a ajuns la silueta de invidiat pe care o afişează astăzi. Cititorul va afla
Dacă umanitatea modernităţii era mânată de dorinţa de a cuceri, astăzi ea este înlocuită de o omenire care se victimizează. Măreţia civilizaţiei constă în grija faţă de cei umiliţi. Reversul acestui progres îl reprezintă victimizarea ca formă de şantajare a celorlalţi şi patologia recunoaşterii. În Occidentul hedonist, suferinţa a devenit, în mod paradoxal, o nouă formă a sacrului. Oricine, bogat sau sărac, bărbat sau femeie, îşi flutură brevetul de damnat, care îl ridică deasupra semenilor. Acest dolorism amestecat cu amărăciune pune în valoare figura martirului şi alimentează două mari pasiuni:
