Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,7 min

Distribuie

Piscul muntelui Dragonului este bântuit de un monstru înfricoșător. Dar dragonii nu există, nu-i așa? Atunci ce să fie oare bestia ucigașă care se năpustește din înaltul lui și terorizează orașul?

Stăpânul lui Ansel este singurul îndeajuns de curajos ca să încerce s-o vâneze. Totuși, urcând anevoie, prin furtuni învârtejite de zăpadă, spre vârful îngheţat al muntelui, bărbatul și băiatul își dau seama că bestia e cu ochii pe ei și că s-au transformat din vânători în… vânat.

Philip Reeve s-a născut în Anglia, la Brighton, în 1966. A scris prima poveste – despre cosmonautul Spike și câinele lui, Spook – la vârsta de cinci ani. După trei ani de studenţie la Arte frumoase care aproape l-au adus în pragul falimentului, și-a petrecut sfârșitul anilor ’80  și începutul anilor ’90 lucrând pentru un mic librar independent  și colaborând benevol ca scenarist, producător sau regizor de filme de comedie cu buget redus. Spre sfârșitul acestei perioade a scris, în colaborare cu scriitorul și compozitorul Brian Mitchell, un musical, The Ministry of Biscuits; constrâns de nevoi financiare, a ajuns întâmplător și definitiv în lumea ilustraţiei de animaţie, moment hotărâtor pentru cariera lui. Printre cărţile sale celebre în toată lumea se numără Mortal Engines (roman ecranizat în 2018), Here Lies Arthur și Goblins (Goblinii). Alături de amica sa, ilustratoarea britanică Sarah McIntyre, a semnat Jinks O’Hare Funfair Repair (Emily și Bîlciul din Lună), Oliver and the Seawigs (Oliver și perucile-de-mare), Cakes in Space (Prăjituri în spaţiu) și Pugs of the Frozen North (Mopși la Polul Nord). Philip Reeve trăiește în prezent în Dartmoor, alături de soţia și fiul său.

Mai multe despr ecarte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/dragonii-nu-exista-csnh7dw3/

 

Articole similare

  • Sacrificiul este un roman de suspans extrem de intens, care analizează felul cum cele mai întunecate părți ale psihicului uman, ale amintirilor și traumei pot interacționa în moduri devastatoare. Într-o cursă contracronometru, misterul se dezleagă în două linii temporale, unde calea către adevăr este mai amenințătoare decât ai crede. - T T Sunt incredibil de mândru de această carte. Mă reprezintă foarte mult, dar sper că va fi și o surpriză. A fost nevoie de doi ani să scriu Sacrificiul, iar acum abia aștept ca oamenii să pătrundă în lumea lui Florence și

  • Este o carte de non-ficțiune, un aliaj impenetrabil de cultură bine asimilată și autenticitate viscerală în care misterioasa scriitoare italiană vorbește despre scrisul ei în strânsă relație cu cititul: despre activitatea ei de scriitoare, poetica ei, tehnicile narative, lecturile fundamentale care i-au influențat devenirea. Apariția cărții a fost primită cu entuziasm atât de critica din Europa, cât și de cea de peste Ocean. „O bijuterie incandescentă… Între margini este o meditație filosofică asupra naturii scrisului”, scriau criticii de la The New York Times. „O odă închinată cititului și scrisului… Între

  • Cititorule, Îmi îndrept gândul spre tine şi mintea îmi spune că s-ar putea să ai dreptate. Când te-ai îmbolnăvit nu ştii, cum să te smulgi din suferinţă îţi este cu neputinţă să înţelegi, necunoscând multe din tainele corpului tău. Medicii spun… În era medicamentelor şi a transplanturilor de organe se vorbeşte, cu tot mai multă apăsare, despre descoperirea genomului ca etapă în care vei şti ce boli îţi sunt hărăzite în următorii 10 ani. Până atunci, însă, ştiinţa ne ajută prea puţin să cunoaştem cauzele suferinţei de azi şi nu