Distribuie

Prizonieră în apartamentul din Alep unde locuieşte cu familia ei, Nujeen este bolnavă de paralizie cerebrală şi condamnată să trăiască într-un cărucior cu rotile. Neputând să meargă la şcoală, învaţă singură engleza din serialele americane de televiziune. Când luptele dintre trupele dictatorului Assad şi militanţii ISIS cuprind şi Alepul, Nujeen şi ai ei iau calea exilului. Ajunşi în Turcia, se alătură altor mii de sirieni care se îndreaptă spre Europa căutând azil şi, poate, o viaţă mai bună. Mereu optimistă, în ciuda bolii sale şi a suferinţelor prin care a trecut, Nujeen dezvăluie lumii întregi ce înseamnă să trăieşti sub o dictatură şi să înduri ororile războiului civil, să fii nevoit să-ţi părăseşti ţara şi să depinzi de alţii. Povestea ei este drama refugiaţilor sirieni văzută prin ochii unei fete al cărei curaj impresionează şi care nu încetează nicio clipă să spere.
Nujeen Mustafa s-a născut într-o familie de kurzi din Siria, petrecându-și viaţa în scaunul cu rotile. În anul 2014, împreună cu o parte dintre ai săi, a fugit din calea războiului în Turcia vecină, de unde au trecut pe mare în Grecia, pentru a ajunge în cele din urmă în Germania. În prezent trăieşte şi studiază în oraşul german Wesseling.
Christina Lamb este jurnalistă la „The Sunday Times”, obţinând numeroase premii pentru reportajele sale, între care se remarcă cele despre ocupaţia sovietică din Afganistan şi despre războiul împotriva terorismului. Este autoarea bestsellerurilor: The Africa House, Waiting for Allah, The Sewing Circles of Herat, Small Wars Permitting şi (împreună cu Malala Yousafzai) I Am Malala (Eu sînt Malala, Polirom, 2014).
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
„O reuniune de douăzeci de ani de la terminarea liceului este punctul de pornire al unui șir de evenimente, reașezări interioare și descoperiri de sine în care, probabil, mulți dintre noi se vor regăsi. Tăceri vinovate care acoperă traume, căsnicii cu nefericirile ascunse de ochii lumii, iluzii de care se agață personajele din teama de a înfrunta adevărul, caruseluri de emoții care ajung să genereze frustrări și să le perpetueze. În romanul său de debut, Nu-i ușor să fugi de fericire, Laura Frunză reușește să-și captiveze cititorul mai ales prin protagoniștii
Ştiinţa şi misterele OZN aruncă o privire cuprinzătoare asupra datelor ştiinţifice legate de fenomenul farfuriilor zburătoare. Stanton T. Friedman, conferenţiar şi specialist în fizică nucleară, şi-a sintetizat cei 40 de ani de cercetări despre OZN-uri într-o carte ce prezintă o varietate impresionantă de sisteme spaţiale şi de sisteme nucleare avansate secrete. El răspunde la o serie de întrebări de fizică într-un limbaj accesibil şi nespecialiştilor şi ajunge la concluzia că zborul interstelar este posibil fără a încălca legile fizicii. Cartea adună informaţii şocante din mai multe studii de anvergură dedicate
Sacrificiul este un roman de suspans extrem de intens, care analizează felul cum cele mai întunecate părți ale psihicului uman, ale amintirilor și traumei pot interacționa în moduri devastatoare. Într-o cursă contracronometru, misterul se dezleagă în două linii temporale, unde calea către adevăr este mai amenințătoare decât ai crede. - T T Sunt incredibil de mândru de această carte. Mă reprezintă foarte mult, dar sper că va fi și o surpriză. A fost nevoie de doi ani să scriu Sacrificiul, iar acum abia aștept ca oamenii să pătrundă în lumea lui Florence și

