Distribuie
După ce economia orașului s-a prăbușit, iar străzile au început să fie pline de bande de vandali, Charmaine și Stan și-au părăsit casa și s-au refugiat în mașină, trăind de pe-o zi pe alta din venitul pe care femeia reușea să-l obțină la barul unde lucra.
Frustrarea și mizeria par însă să ia sfârșit când acceptă să intre în Proiectul Positron, o societate-experiment, unde violența și grijile cotidiene au fost eradicate. Singurul preț este renunțarea la libertate, căci, odată ajunși în orașul Consilience, vor fi pentru jumătate din timp prizonieri, iar restul lunilor din an le vor petrece în casa pe care o împart cu Alternanții. Încrezători în fericirea promisă, Charmaine și Stan semnează contractul pe terment nelimitat și se mută în interiorul zidului ce-i separă de lumea în descompunere. Dacă la început totul este conform planului, treptat, lucrurile încep să scape de sub control.
Pasiunea pe care fiecare o face pentru Alternanți le pune nu numai căsnicia în pericol, dar și viețile, descoperind pe propria piele că, într-adevăr, inima cedează ultima.
Articole similare
Cititorule, Îmi îndrept gândul spre tine şi mintea îmi spune că s-ar putea să ai dreptate. Când te-ai îmbolnăvit nu ştii, cum să te smulgi din suferinţă îţi este cu neputinţă să înţelegi, necunoscând multe din tainele corpului tău. Medicii spun… În era medicamentelor şi a transplanturilor de organe se vorbeşte, cu tot mai multă apăsare, despre descoperirea genomului ca etapă în care vei şti ce boli îţi sunt hărăzite în următorii 10 ani. Până atunci, însă, ştiinţa ne ajută prea puţin să cunoaştem cauzele suferinţei de azi şi nu
Ieșiți la joacă alături de Pettson și Findus și rezolvați sarcini distractive și inteligente. Să exersăm împreună cifrele și formele! Oare vom primi ajutor de la flecăreți și de la găinile din carte? Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/joaca-te-cu-pettson-si-findus-cifre-si-forme-gjsx4hqt/
Premiul Booker pentru literatură rusă 2008 Nimeni nu-și mai aduce aminte de Gromov, cândva scriitor de romane propagandistice, prea puțin gustate de public. Însă pe măsură ce trece timpul, cărțile lui ies iarăși la suprafață, și fiecare îi dă cititorului ei o însușire aparte: Furia de a-și înfrunta cu sălbăticie dușmanii; Memoria, care aduce în mintea celui care citește imaginile unei copilării fericite; Puterea de a ignora teama de moarte. Cu timpul, în țară încep să apară Biblioteci, falanstere de lectură susținute de cititori care se războiesc pentru ultimele exemplare

