Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,2 min

Distribuie

A treia parte din seria Marea Sfaramata

„Ceea ce face din Jumătate de război o lectură fantastică este plăcerea lui Abercombie de a contrazice așteptările.“

Fantastic Book Review

Cuvintele sunt arme.

Tot ce iubea a fost distrus, așa că prințesei Skara i-au mai rămas doar cuvintele. Iar cuvintele potrivite pot ucide ca tăișul sabiei. Dacă vrea să-și ceară dreptul care îi revine prin naștere, trebuie să-și învingă temerile și să-și ascută istețimea ca pe o lamă.

Numai în jumătate de război se luptă cu sabia.

Yarvi cel șiret a mers drum lung până să ajungă în slujba regelui. S-a aliat cu dușmanii de altădată și împreună au dobândit o pace deloc sigură. Însă acum Wexen cea neînfricată a incitat cea mai mare oaste, condusă de un bărbat care nu se închină la niciun zeu, ci numai în fața Morții.

Uneori un rău trebuie să învingă alt rău.

Unii, cum sunt Bathu și Raith, s-au născut ca să lupte și poate ca să moară. Alții, cum sunt Brand sau Kool, preferă să stea la lumină. Dar când Mama Război își întinde aripile de fier, bezna cuprinde toată Marea Sfărâmată.

Articole similare

  • Premiul Booker pentru literatură rusă 2008 Nimeni nu-și mai aduce aminte de Gromov, cândva scriitor de romane propagandistice, prea puțin gustate de public. Însă pe măsură ce trece timpul, cărțile lui ies iarăși la suprafață, și fiecare îi dă cititorului ei o însușire aparte: Furia de a-și înfrunta cu sălbăticie dușmanii; Memoria, care aduce în mintea celui care citește imaginile unei copilării fericite; Puterea de a ignora teama de moarte. Cu timpul, în țară încep să apară Biblioteci, falanstere de lectură susținute de cititori care se războiesc pentru ultimele exemplare

  • Bestseller New York Times. Două femei. Multe nume de împrumut. Meg Williams. Maggie Littleton. Melody Wilde. Nume diferite ale aceleiași persoane, în funcție de oraș, în funcție de operațiune. E o impostoare care își șterge propria identitate și devine oricine ai nevoie să devină — studentă, life coach, agent imobiliar. Îți spune exact ce ai nevoie să auzi și, până să termine, probabil că ai pierdut deja tot. Kat Roberts așteaptă de zece ani revenirea femeii care i-a dat viața peste cap și e hotărâtă s-o demaște. Dar pe măsură

  • Falangistul Oriol Fontelles este personajul-umbră ce străbate monumentalul roman al lui Jaume Cabré: din 1944, anul morţii lui, până la dispariţia lui Franco, el dă numele unei străzi din Torena, sat din Pirineii catalani. Considerat erou al luptei împotriva partizanilor „roșii", este urât de urmașii victimelor Falangei. Aproape șase decenii mai târziu: învăţătoarea Tina Bros descoperă, întâmplător, în vechea școală abandonată ce urmează a fi dărâmată, patru caiete școlare, o lungă epistolă scrisă de Oriol Fontelles presupusei sale fiice, în care îi mărturisește că a fost luptător în rândurile partizanilor