Distribuie
Ian McEwan, Solar, Editura Polirom, Iași, 2011
Michael Beard, protagonistul romanului Solar, este un fizician premiat cu Nobel, care în ultimii douăzeci de ani a trăit de pe urma reputației sale. Ține prelegeri peste tot în lume la prețuri costisitoare, își împrumută numele și titlul diverselor institute de știință și conduce o inițiativă a guvernului de a rezolva problema încălzirii globale. Un afemeiat fără scrupule, Beard se confruntă cu destrămarea celei de-a cincea căsnicii. Numai că, de data asta, soția este cea care are o relație extraconjugală, iar el este încă îndrăgostit de ea. Când cele două lumi ale personajului, cea profesională și cea amoroasă, ajung să se ciocnească, apare la orizont o oportunitate care l-ar putea extrage din marasmul marital, salvându-i cariera, dar și lumea, de la dezastrul mediului înconjurător. Solar este un roman întunecat, dezvăluind fragilitatea umană, aflată în fața celor mai presante și complexe probleme ale contemporaneității.
Articole similare
AMERICA, 2049: Temperaturile devin insuportabile, industria combustibililor fosili a fost închisă, iar oamenii au de la naștere un Buton, care le permite să rămână permanent online. Bogații trăiesc într-un Oraș Plutitor în largul coastei, în timp ce locuitorii de pe continent fac tot ce pot să ajungă acolo. Pentru Rose, soluția pare slujba de animatoare în clubul de elită al Orașului. La White Alice, o stație de cercetare din timpul Războiului Rece, un grup de femei calificate urmărește schimbările climatice. Însă termenii contractului lor devin tot mai nesiguri. Iar în
«Amintiri din Marele Război» nu sunt relatări de pe front, nici explicații ale unor evenimente. Autorul merge către semnificație și poveste. Mihai Ștefănescu-Galați scrie povești care ne definesc. Despre vremuri incerte și dramatice. Propune o viziune a unei lumi. Și o face într-o manieră memorabilă. Cartea nu e rezultatul unor editări mentale ci, dacă e să-l cităm pe Garabet Ibrăileanu, «are savoarea lucrurilor naturale, necăutate». Scriitorul-medic e spontan, are umor și spirit. E opera unui autor talentat, a unui om vrednic și de caracter. Un Om, așa cum scriam în
Sasha Boardman știe că este o răsfățată a sorții: are doi copii minunați, prestigioase galerii de artă în Paris și New York, trei case de lux și o căsnicie de invidiat – până când soțul ei este victima unui atac de cord fatal. Distrusă, Sasha se îngroapă în muncă, însă viața i-a rezervat încă multe surprize. Întâlnirea cu Liam, un pictor nonconformist, al cărui comportament impulsiv i-a făcut viața personală un dezastru, nu pare să aducă altceva decât o simplă colaborare profesională. Firile lor atât de deosebite și diferența de


