Distribuie
Ian McEwan, Solar, Editura Polirom, Iași, 2011
Michael Beard, protagonistul romanului Solar, este un fizician premiat cu Nobel, care în ultimii douăzeci de ani a trăit de pe urma reputației sale. Ține prelegeri peste tot în lume la prețuri costisitoare, își împrumută numele și titlul diverselor institute de știință și conduce o inițiativă a guvernului de a rezolva problema încălzirii globale. Un afemeiat fără scrupule, Beard se confruntă cu destrămarea celei de-a cincea căsnicii. Numai că, de data asta, soția este cea care are o relație extraconjugală, iar el este încă îndrăgostit de ea. Când cele două lumi ale personajului, cea profesională și cea amoroasă, ajung să se ciocnească, apare la orizont o oportunitate care l-ar putea extrage din marasmul marital, salvându-i cariera, dar și lumea, de la dezastrul mediului înconjurător. Solar este un roman întunecat, dezvăluind fragilitatea umană, aflată în fața celor mai presante și complexe probleme ale contemporaneității.
Articole similare
Copilul meu este în ordine? Mănâncă și doarme suficient? Noii prieteni îl influențează în bine? E vreo problemă că stă tot timpul singur în camera lui? E doar o fază trecătoare? Sau o fi ceva serios? Ca părinți, ne facem tot felul de griji pentru copiii noștri – legate de școală, de prieteniile lor, de sănătatea lor fizică, dar și de cea psihică. Atunci când suferă fizic, știm ce avem de făcut, însă când se confruntă cu dificultăți psihice, ne vine mai greu să îi îndrumăm. Autorii cărții de față,
Imaginea lui Carmen Brumă în peisajul mediatic românesc este asociată cu mişcarea şi alimentaţia sănătoasă. Cu greu ar putea cineva să îşi închipuie că autoarea nu a avut dintotdeauna forma fizică exemplară de acum. Publicul poate vedea în premieră în carte o poză cu Carmen Brumă la 86 de kilograme. Trecând prin multe experienţe de a slăbi fără rezultate şi care îi puteau afecta sănătatea, autoarea oferă în această carte soluţiile de succes prin care ea a ajuns la silueta de invidiat pe care o afişează astăzi. Cititorul va afla
Dacă umanitatea modernităţii era mânată de dorinţa de a cuceri, astăzi ea este înlocuită de o omenire care se victimizează. Măreţia civilizaţiei constă în grija faţă de cei umiliţi. Reversul acestui progres îl reprezintă victimizarea ca formă de şantajare a celorlalţi şi patologia recunoaşterii. În Occidentul hedonist, suferinţa a devenit, în mod paradoxal, o nouă formă a sacrului. Oricine, bogat sau sărac, bărbat sau femeie, îşi flutură brevetul de damnat, care îl ridică deasupra semenilor. Acest dolorism amestecat cu amărăciune pune în valoare figura martirului şi alimentează două mari pasiuni:
