Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,2 min

Distribuie

Opiniile unui clovn

Heinrich Boll, Opiniile unui clovn, Editura Polirom, Iași, 2016

Cunoscut în întreaga lume, Heinrich Boll a fost distins în 1972 cu Premiul Nobel pentru Literatură.
Opiniile unui clovn este un studiu al ipocrizei și al alienării – emoționale, sexuale, religioase, politice – văzute prin ochii goi ai unui artist decăzut care, până în ultima clipă, refuză adaptarea la o lume în care „despre bani și despre dragoste nu se vorbește niciodată“. „Sunt clovn sau, denumirea oficială a profesiunii mele, comic“ – așa se prezintă Hans Schnier, artistul nefericit din perspectiva căruia este radiografiată societatea germană din timpul și de după cel de-al Doilea Război Mondial. Cu un cinism fermecător prin naivitatea pe care o ascunde și pe un ton de o ironie amară, clovnul lui Boll se implică într-o dispută dinainte pierdută cu lașitatea, dogmatismul și ipocrizia Germaniei post­belice. Singur în apartamentul său, beat, nefericit, rănit trupește și sufletește, dezamăgit în dragoste, Schnier se confruntă cu propriile amintiri: o familie protestantă care-și trimite fiica în brațele morții de dragul datoriei față de „sfântul pământ german“, o iubită îndoctrinată religios care îl părăsește sub pretextul nevoii de a respira „aer catolic“ . Tuturor acestora, Schnier le opune încrederea neclintită în auten­ticitatea artei sale, refuzul de a spune altceva decât adevărul și dragostea pentru o singură femeie.

Articole similare

  • Dacă umanitatea modernităţii era mânată de dorinţa de a cuceri, astăzi ea este înlocuită de o omenire care se victimizează. Măreţia civilizaţiei constă în grija faţă de cei umiliţi. Reversul acestui progres îl reprezintă victimizarea ca formă de şantajare a celorlalţi şi patologia recunoaşterii. În Occidentul hedonist, suferinţa a devenit, în mod paradoxal, o nouă formă a sacrului. Oricine, bogat sau sărac, bărbat sau femeie, îşi flutură brevetul de damnat, care îl ridică deasupra semenilor. Acest dolorism amestecat cu amărăciune pune în valoare figura martirului şi alimentează două mari pasiuni:

  • Greta își petrece zilele transcriind ședințe de terapie pentru un sex coach, o slujbă de vis având în vedere că întotdeauna i-a plăcut să descopere secretele oamenilor. Însă viața îi este complet dată peste cap când dezvoltă o fascinație neobișnuită pentru una dintre cliente: o femeie căsătorită inhibată, pe care o numește cu afecțiune Măreața Elvețiană, deoarece e înaltă, stoică și originară din Elveția. Greta e fermecată de atitudinea revigorantă a acesteia în fața traumelor. Amândouă au istorii întunecate, însă Măreața Elvețiană alege să se desprindă de suferința ei, în timp

  • Stephen Crane, scriitorul care a transformat literatura americană de la începutul secolului trecut, este protagonistul cărții lui Paul Auster. Băiatul sclipitor urmărește aventura tânărului care, ca să‑și scrie reportajele ce‑i țin spiritul în viață, povestirile, nuvelele, poemele și romanele, trăiește fiecare zi ca pe o călătorie nebunească în necunoscut: se amestecă printre muncitorii și vagabonzii de pe chei ca să le învețe purtările și vorba, ia, donquijotesc, apărarea unei prostituate într‑un celebru proces care a împărțit presa vremii în două tabere, schimbă cursul alegerilor prezidențiale printr‑un articol scris în focul vârstei de