Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,8 min

Distribuie

În 1921, Françoise Frenkel, o evreică din Polonia, își împlinește un vis: deschide La Maison du Livre, prima librărie franceză din Berlin, care atrage artiști și diplomați, celebrități și poeți. Magazinul se transformă într-un refugiu pentru intelectuali, pe măsură ce ideologia nazistă începe să se extindă.

În anul 1935, situația devine din ce în ce mai dificilă, cu vizite frecvente ale poliției și confiscări de carte. Visul lui Françoise este spulberat de Kristallnacht, Noaptea de Cristal, din noiembrie 1938, atunci când sute de magazine și afaceri evreiești sunt distruse. Deși La Maison du Livre este cruțată în mod miraculos, teama de persecuție o forțează pe Françoise să fugă, disperată și singură, spre Paris. Când orașul este bombardat, ea caută refugiu în sudul Franței, ascunzându-se și supraviețuind prin mila unor străini care-și riscă viața pentru a o proteja.

Publicată în 1945, uitată și redescoperită, aproape șaizeci de ani mai târziu, O librărie în Berlin este o poveste despre supraviețuire și rezistență, despre cruzime și umanitate, povestea unei femei neînfricate a cărei poftă de viață și de literatură refuză să o părăsească, chiar și în cele mai întunecate vremuri.

Redactorii de la „Kirkus Reviews” (revistă americană de critică literară), imediat după ce cartea a văzut lumina tiparului, ne spun că este „detaliată, emoționantă, minuțios elaborată… O relatare plină de autenticitate a opresiunii zdrobitoare, a încercărilor de a fugi din calea ei și a acțiunilor riscante ale celor care au oferit ajutor”, iar cei de la „Publishers Weekly” (revistă săptămânală americană de știri comerciale, adresată editorilor, bibliotecarilor, librarilor și agenților literari) susțin că este „hipnotică… Françoise Frenkel scrie că «este datoria supraviețuitorilor să depună mărturie pentru ca morții să nu fie uitați». Exact asta reușește să facă remarcabila ei poveste despre rezistență și supraviețuire… Va reverbera cu adevărat în conștiința cititorilor“.

Mai multe despre carte AICI.

 

 

Articole similare

  • Ieșiți la joacă alături de Pettson și Findus și rezolvați sarcini distractive și inteligente. Să exersăm împreună cifrele și formele! Oare vom primi ajutor de la flecăreți și de la găinile din carte? Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/joaca-te-cu-pettson-si-findus-cifre-si-forme-gjsx4hqt/    

  • Premiul Booker pentru literatură rusă 2008 Nimeni nu-și mai aduce aminte de Gromov, cândva scriitor de romane propagandistice, prea puțin gustate de public. Însă pe măsură ce trece timpul, cărțile lui ies iarăși la suprafață, și fiecare îi dă cititorului ei o însușire aparte: Furia de a-și înfrunta cu sălbăticie dușmanii; Memoria, care aduce în mintea celui care citește imaginile unei copilării fericite; Puterea de a ignora teama de moarte. Cu timpul, în țară încep să apară Biblioteci, falanstere de lectură susținute de cititori care se războiesc pentru ultimele exemplare

  • Bestseller New York Times. Două femei. Multe nume de împrumut. Meg Williams. Maggie Littleton. Melody Wilde. Nume diferite ale aceleiași persoane, în funcție de oraș, în funcție de operațiune. E o impostoare care își șterge propria identitate și devine oricine ai nevoie să devină — studentă, life coach, agent imobiliar. Îți spune exact ce ai nevoie să auzi și, până să termine, probabil că ai pierdut deja tot. Kat Roberts așteaptă de zece ani revenirea femeii care i-a dat viața peste cap și e hotărâtă s-o demaște. Dar pe măsură