Distribuie
„Viața lui Rudolf Nureiev, imaginată de Colum McCann, ne oferă ceva remarcabil… și atunci când biografia tinde să izoleze personajul principal, scoțându-i în evidență unicitatea, înstrăinându-l pe individ de publicul său prin ridicarea sa pe un piedestal sau prin distrugerea acestuia, McCann obține exact efectul opus… În viziunea lui McCann dansul reprezintă însăși viața, plină de însuflețire și de obstacole… Într-o scriere plină de virtuți, hipnotică și meticulos structurată, McCann oglindește omul. Incredibil și opus curentului contemporan, a preferat să scrie despre o viață atât de complexă, atât de ieșită din comun și banal, îndrăznind să facă aluzie la similitudini, la momente de inspirație – cu mult curaj lăsându-ne să credem că, în acest fel sau în altul, dacă avem curaj, și noi putem trăi la fel de cutezător ca Rudolf Nureiev.“ – Laurence Wareing, Glasgow Herald
Articole similare
Copilul meu este în ordine? Mănâncă și doarme suficient? Noii prieteni îl influențează în bine? E vreo problemă că stă tot timpul singur în camera lui? E doar o fază trecătoare? Sau o fi ceva serios? Ca părinți, ne facem tot felul de griji pentru copiii noștri – legate de școală, de prieteniile lor, de sănătatea lor fizică, dar și de cea psihică. Atunci când suferă fizic, știm ce avem de făcut, însă când se confruntă cu dificultăți psihice, ne vine mai greu să îi îndrumăm. Autorii cărții de față,
Imaginea lui Carmen Brumă în peisajul mediatic românesc este asociată cu mişcarea şi alimentaţia sănătoasă. Cu greu ar putea cineva să îşi închipuie că autoarea nu a avut dintotdeauna forma fizică exemplară de acum. Publicul poate vedea în premieră în carte o poză cu Carmen Brumă la 86 de kilograme. Trecând prin multe experienţe de a slăbi fără rezultate şi care îi puteau afecta sănătatea, autoarea oferă în această carte soluţiile de succes prin care ea a ajuns la silueta de invidiat pe care o afişează astăzi. Cititorul va afla
Dacă umanitatea modernităţii era mânată de dorinţa de a cuceri, astăzi ea este înlocuită de o omenire care se victimizează. Măreţia civilizaţiei constă în grija faţă de cei umiliţi. Reversul acestui progres îl reprezintă victimizarea ca formă de şantajare a celorlalţi şi patologia recunoaşterii. În Occidentul hedonist, suferinţa a devenit, în mod paradoxal, o nouă formă a sacrului. Oricine, bogat sau sărac, bărbat sau femeie, îşi flutură brevetul de damnat, care îl ridică deasupra semenilor. Acest dolorism amestecat cu amărăciune pune în valoare figura martirului şi alimentează două mari pasiuni:
