Distribuie
Milionarii / Meltzer, Brad – București, RAO, 2010
La început, părea infracţiunea perfectă prin simplitatea sa: apoi însă lucrurile au luat o întorsătură periculoasă. Charlie şi Oliver Caruso sunt doi fraţi care lucrează la Greene & Greene, o bancă privată atât de exclusivistă, încât trebuie să ai minimum două milioane de dolari pentru a te număra printre clienţii ei. Dar când uşa către succes li se închide brusc în faţă, se iveşte o ocazie imposibil de ignorat: trei milioane de dolari, într-un cont abandonat. Nimeni nu ştie că există şi, chiar mai mult de atât, nu aparţine nimănui. Pare ocazia ideală, iar pentru Charlie şi Oliver, reprezintă modul de a scăpa de datorii şi de a începe o viaţă nouă. Tot ce trebuie să facă este să ia banii. Dar, când o fac, îşi dau seama că au pus mâna pe ceva mai mult decât nişte simpli bani. Până să se dezmeticească, un prieten de-al lor e omorât – iar banca, Serviciul Secret şi un detectiv particular pornesc pe urmele lor. Ce sfori invizibile erau legate de acel cont? Cum îşi vor dovedi cei doi nevinovăţia? Şi de ce încearcă cei de la Serviciul Secret să îi omoare? Charlie şi Oliver vor descoperi curând că nu este aşa de simplu să te numeri printre milionari.
Articole similare
În februarie 2019, lumea a pierdut una dintre personalitățile de marcă din sfera modei, Karl Lagerfeld, directorul de creație al celebrei Case Chanel timp de treizeci și cinci de ani. Lagerfeld a fost un personaj legendar nu numai pentru reinventarea Casei Chanel și fiindcă a redeșteptat entuziasmul pentru brandurile Chloé, Fendi și brandul său omonim; dar și pentru stilul său personal viu, inclusiv „unifo rma" lui compusă din ochelari de soare întunecați și o coadă de cal albă pudrată. Și apoi a fost devotamentul său total față de pisica lui, Choupette.
Viața lui Eve pare perfectă. Are o casă minunată, o carieră care o împlinește și un soț incredibil de arătos. În fiecare dimineață, Eve se trezește lângă Nate, îl sărută și apoi pleacă împreună la liceul Caseham, unde predau matematică și engleză. Totul este exact cum ar trebui să fie. Sau... nu chiar. Anul trecut, liceul a fost zguduit de un scandal devastator ‒ o aventură interzisă între un profesor și o elevă. Iar în centrul furtunii a fost Addie, o tânără cu un trecut întunecat, pe care încearcă din
Dacă te-ai simțit vreodată copleșit de emoții în fața altora, ai avut impresia că nu reușești să te faci înțeles sau ți-e teamă să îți spui punctul de vedere din teama de a nu greși, acesta este ghidul suprem care te salvează – pentru a te face auzit, văzut, respectat. Astfel, plină de tehnici, trucuri și exemple concrete, departe de a fi o carte pur teoretică, Găsește curajul de a vorbi te ajută să integrezi rapid în viața de zi cu zi ceea ce înveți din paginile ei, fie că


