Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,3 min

Distribuie

După descoperirea pe care o face – Evanghelia scrisă de Maria Magdalena în care se dezvăluie că Iisus şi Maria Magdalena au fost căsătoriţi – Maureen Paschal primeşte un pachet ciudat, în care descoperă o veche scrisoare, semnată de una dintre cele mai formidabile figuri feminine a secolului al XI-lea, nedreptăţite de istorie. Contesa Matilda de Toscana fusese măritată în secret – cu un papă. Maureen intră astfel într-o cursă care o poartă prin Italia, Belgia şi Franţa, o pune faţă în faţă cu pericole numeroase şi o face curând să realizeze că este de fapt pe urmele unei alte descoperiri epocale – Cartea iubirii, Evanghelia scrisă chiar de mâna lui Iisus. Deşi o comoară imposibil de preţuit, cartea a fost ascunsă timp de secole, pentru că învăţăturile ei radicale erau în conflict cu agenda politică a Bisericii. Forţele aliate papilor au lansat una dintre cele mai sângeroase cruciade din istorie împotriva catarilor, care se considerau descendenţii direcţi ai lui Hristos, în efortul de eradica această „erezie” şi de a pune mâna pe incendiarul manuscris, un document atât de revoluţionar încât 2000 de ani mai târziu este considerat vizionar şi deschizător de noi căi. Împletindu-şi destinul cu acela al Matildei de Toscana, Maureen se implică în cea mai veche luptă a umanităţii, aceea dintre bine şi rău.

Articole similare

  • Premiul Booker pentru literatură rusă 2008 Nimeni nu-și mai aduce aminte de Gromov, cândva scriitor de romane propagandistice, prea puțin gustate de public. Însă pe măsură ce trece timpul, cărțile lui ies iarăși la suprafață, și fiecare îi dă cititorului ei o însușire aparte: Furia de a-și înfrunta cu sălbăticie dușmanii; Memoria, care aduce în mintea celui care citește imaginile unei copilării fericite; Puterea de a ignora teama de moarte. Cu timpul, în țară încep să apară Biblioteci, falanstere de lectură susținute de cititori care se războiesc pentru ultimele exemplare

  • Bestseller New York Times. Două femei. Multe nume de împrumut. Meg Williams. Maggie Littleton. Melody Wilde. Nume diferite ale aceleiași persoane, în funcție de oraș, în funcție de operațiune. E o impostoare care își șterge propria identitate și devine oricine ai nevoie să devină — studentă, life coach, agent imobiliar. Îți spune exact ce ai nevoie să auzi și, până să termine, probabil că ai pierdut deja tot. Kat Roberts așteaptă de zece ani revenirea femeii care i-a dat viața peste cap și e hotărâtă s-o demaște. Dar pe măsură

  • Falangistul Oriol Fontelles este personajul-umbră ce străbate monumentalul roman al lui Jaume Cabré: din 1944, anul morţii lui, până la dispariţia lui Franco, el dă numele unei străzi din Torena, sat din Pirineii catalani. Considerat erou al luptei împotriva partizanilor „roșii", este urât de urmașii victimelor Falangei. Aproape șase decenii mai târziu: învăţătoarea Tina Bros descoperă, întâmplător, în vechea școală abandonată ce urmează a fi dărâmată, patru caiete școlare, o lungă epistolă scrisă de Oriol Fontelles presupusei sale fiice, în care îi mărturisește că a fost luptător în rândurile partizanilor