Acasă Ovidiu Pecican; Ștefan Șuteu, Știutul și neștiutul

Ovidiu Pecican; Ștefan Șuteu, Știutul și neștiutul

Recenta apariţie editorială, Ştiutul şi neştiutul: un dialog… constituie un amplu dialog între Pecican şi mai tânărul său confrate, Ştefan Şuteu… „După ce am luat eu însumi o tonă de interviuri – spune autorul la început –, încă din tinereţe, curios să aflu mai mult decât ştiam de la cei care presupuneam că ştiu mai mult decât mine şi, uneori, mai mult decât chiar ştiau, mă răsfăţ acum să cred că a venit vremea să <<plătesc>>, să se inverseze, adică, rolurile, să mă dau eu în spectacol, improvizând, făcând pe nebunul, debitând savanterii sau maimuţărindu-mă caraghios, atâta cât m-ar lăsa conştiinţa care nu doarme”.

Cartea este structurată în 69 de capitole, care sunt, de fapt, răspunsurile lui Ovidiu Pecican la tot atâtea întrebări, foarte bine alese şi documentate, la care se adaugă o cronologie a vieţii şi activităţii intervievatului şi trei indici (de nume, de opere şi de publicaţii periodice).

Întrebările formulate de Ştefan Şuteu respectă firul cronologic al vieţii intervievatului: ambianţa familiei, anii de şcoală, momentul debutului, vizând apoi principalele cărţi, cariera universitară, călătoriile în străinătate etc. Cred că intervievatorul n-a scăpat nimic din ceea ce este important în activitatea şi creaţia lui Ovidiu Pecican.

Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/stiutul-si-nestiutul-un-dialog-mkf3vqmp/