Acasă Orlando Figes, Crimeea – ultima cruciadă

Orlando Figes, Crimeea – ultima cruciadă

Războiul Crimeii a dominat mijlocul secolului al XIX-lea şi a redesenat complet harta Europei. Opunând Rusia ţaristă unei coaliţii formate din Imperiul Otoman, Franţa, Marea Britanie şi regatul Sardiniei, a fost un război pentru teritorii, dar şi unul religios, fiind considerat primul „război total”, în care populaţia civilă a devenit ţinta purificărilor etnice şi abuzurilor de tot felul. Volumul lui Orlando Figes constituie o reinterpretare impresionantă a acestui conflict modern şi totodată tradiţional, pe baza unui mare număr de surse ruseşti, franceze, otomane şi britanice. Reînviind soldaţi şi ofiţeri din tranşeele înzăpezite, medici ce operează pe câmpul de bătălie şi figura fanatică a ţarului Nicolae I, Crimeea spune povestea unui război tragic.

Imediat după apariția volumului redactorii de la ziarul britanic „The Independent” afirmau că: „Este singura carte despre Războiul Crimeii de care ar putea avea nevoie cineva. Lucidă, bine scrisă, plină de viaţă şi sensibilă, ne spune de ce acest conflict neglijat şi victimele sale date uitării merită păstrate în memorie”, iar cei de la site-ul de știri și media britanic „The Guardian” despre autorul volumului susțin – „Concentrându-se asupra aspectelor sociale şi culturale ale conflictului, Figes reuşeşte să confere unui război care a influenţat atât de profund secolul ce avea să urmeze un caracter modern, uneori deranjant de modern”.

Orlando Figes este profesor de istorie la Colegiul Birkbeck, Universitatea din Londra. Este autorul a numeroase cărţi despre istoria Rusiei, dintre care la Editura Polirom au apărut: Revoluţia Rusă, 1891-1924. Tragedia unui popor (2016), Dansul Nataşei. O istorie culturală a Rusiei (2018) şi Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin (2019).

Detalii despre carte aici.