Acasă Nujeen Mustafa; Christina Lamb – Nujeen

Nujeen Mustafa; Christina Lamb – Nujeen

Prizonieră în apartamentul din Alep unde locuieşte cu familia ei, Nujeen este bolnavă de paralizie cerebrală şi condamnată să trăiască într-un cărucior cu rotile. Neputând să meargă la şcoală, învaţă singură engleza din serialele americane de televiziune. Când luptele dintre trupele dictatorului Assad şi militanţii ISIS cuprind şi Alepul, Nujeen şi ai ei iau calea exilului. Ajunşi în Turcia, se alătură altor mii de sirieni care se îndreaptă spre Europa căutând azil şi, poate, o viaţă mai bună. Mereu optimistă, în ciuda bolii sale şi a suferinţelor prin care a trecut, Nujeen dezvăluie lumii întregi ce înseamnă să trăieşti sub o dictatură şi să înduri ororile războiului civil, să fii nevoit să-ţi părăseşti ţara şi să depinzi de alţii. Povestea ei este drama refugiaţilor sirieni văzută prin ochii unei fete al cărei curaj impresionează şi care nu încetează nicio clipă să spere.

Nujeen Mustafa s-a născut într-o familie de kurzi din Siria, petrecându-și viaţa în scaunul cu rotile. În anul 2014, împreună cu o parte dintre ai săi, a fugit din calea războiului în Turcia vecină, de unde au trecut pe mare în Grecia, pentru a ajunge în cele din urmă în Germania. În prezent trăieşte şi studiază în oraşul german Wesseling.

Christina Lamb este jurnalistă la „The Sunday Times”, obţinând numeroase premii pentru reportajele sale, între care se remarcă cele despre ocupaţia sovietică din Afganistan şi despre războiul împotriva terorismului. Este autoarea bestsellerurilor: The Africa House, Waiting for Allah, The Sewing Circles of Herat, Small Wars Permitting şi (împreună cu Malala Yousafzai) I Am Malala (Eu sînt Malala, Polirom, 2014).

Mai multe despre carte AICI.