Acasă Michael Morpurgo, Regatul lui Kensuke

Michael Morpurgo, Regatul lui Kensuke

Regatul lui Kensuke este un roman despre supraviețuire, așteptare și recunoștință, înscriindu-se în tiparul poveștilor care te țin cu sufletul la gură, te fac să crezi în personaje și să trăiești alături de ele toate emoțiile marilor aventuri.

Împreună cu părinții și cu câinele său, Stella Artois, Michael, un băiat de 11 ani, pornește în aventura vieții sale la bordul navei Peggy Sue: înconjurul lumii pe apele albastre. Din Marea Britanie cei patru traversează Atlanticul până în Brazilia, apoi ocolesc Africa prin sud, ajungând în Australia. Drumul lor împreună e plin de peripeții, dar și de momente frumoase, unice în viață. Însă Michael va avea parte de propria lui aventură în care, ca orice erou adevărat, va trebui să izbândească singur. Totul începe într-o noapte furtunoasă când, printre zgomotele mării agitate, vântul aduce cu el o melodie misterioasă…