Acasă Marlon James, Scurtă istorie a șapte crime

Marlon James, Scurtă istorie a șapte crime

Pe 3 decembrie 1976, în perioada preliminară alegerilor generale din Jamaica şi cu două zile înainte ca Bob Marley să apară în concertul pentru pace Zâmbeşte, Jamaica!, menit să atenueze tensiunile politice din Kingston, şapte indivizi înarmaţi au luat cu asalt locuinţa cântăreţului. În atac au fost răniţi Marley, soţia sa şi impresarul lui, plus câteva alte persoane. Vinovaţii nu au fost prinşi şi ancheta oficială a rămas prea puţin transparentă, dar pe străzile capitalei jamaicane sângerosul eveniment a căpătat, cu timpul, proporţii aproape mitice.

Scurtă istorie a şapte crime este o explorare în profunzime a acelei perioade instabile şi primejdioase din istoria Jamaicăi şi a urmărilor sale pe termen lung. Marlon James plăsmuieşte cu măiestrie cronica vieţii unui şir întreg de personaje memorabile – asasini profesionişti, lorzi ai drogurilor, jurnalişti, prostituate, agenţi CIA –, pe parcursul a treizeci de ani şi traversând mai multe continente, pentru a le reuni destinele în Jamaica anilor ‘90, radical schimbată. Palpitant şi inventiv, ambiţios şi irezistibil, Scurtă istorie a şapte crime este unul dintre cele mai fascinante şi remarcabile romane ale secolului XXI.