Acasă Maria-Magdalena Ioniță, Prin cafenelele din Micul Paris

Maria-Magdalena Ioniță, Prin cafenelele din Micul Paris

Chiar dacă nu a fost scrisă până acum o istorie a cafenelelor din București, amănunte despre primele asemenea locuri de taifas putem afla din documentatele lucrări datorate strădaniilor celor care s-au aplecat cu stăruinţă asupra apariţiei și evoluţiei urbei de pe Dâmboviţa, G. Ionescu‑Gion, Constantin C. Giurescu și George Potra.

De la cel dintâi aflăm că prima cafenea cunoscută în București, atestată documentar în anul 1667, în timpul domnului muntean Radu Leon (1664–1669), era proprietatea unui negustor turc, Kara Hamie – „fost oștean (ienicer) în garda palatului împărătesc din Constantinopol”. Ea era situată în buricul târgului, în vecinătatea locului unde se va ridica Hanul „Şerban Vodă”, căruia, mai târziu, construit între 1883 și 1900 după planurile arhitecţilor francezi Cassien Bernard și Albert Galleron, îi va succeda Palatul Băncii Naţionale.

George Potra ne lămurește de unde vine numele de cafenea – bineînţeles de la un cuvânt turcesc: „kahvehane, kave-hané, ceea ce înseamnă local public în care se poate bea cafea după moda turcească, unde oamenii puteau să joace zaruri, table sau ghiordum și să fumeze tutun, în schimbul unui preţ relativ mic”.

Așadar, încă de la începuturile ei, cafeneaua a fost un loc primitor, de petrecere a timpului într‑un mod plăcut, de discuţii învăluite în fum, împreună cu prietenii sau cunoscuţii, alături cu o cafea aburindă.

În contextul apariției volumului – Istoricul Georgeta Filitti afirmă: „Intrând în atmosfera spirituală a celor șase cafenele, cu clientela lor pestriță, înțelegi emulația creatoare apărută acolo, solidaritatea și acel cumul de elemente care le-au transformat în adevărate simboluri de viață bucureșteană. Întemeiate de un polonez, un boier pământean, un aromân meșter într-ale cofetăriei, un evreu ori un grec, cafenelele s-au altoit mereu, pentru rentabilitate, pe lângă restaurante. Și ar fi rămas simple debite de cafea, fie ea șvarț, turcească sau marghilomană, dacă, pe nesimțite, nu ar fi ajuns să fie populate de elita culturală a capitalei. Cârcotașii ar putea spune că bucureștenii n-au fost originali, ci au imitat modelul francez (Le Procope) sau pe cel vienez (Sacher). E doar o nălucire fiindcă faima cafenelelor bucureștene a fost dată de un lung șir de personalități românești”.

Mai multe despre carte AICI.