Într-o zi ploioasă de toamnă, o adolescentă care are un grav accident de circulație ajunge, în comă, exact în spitalul la care lucrează tatăl ei, Timoteo. Renumit chirurg, acesta își asistă fiica în momentele premergătoare și in timpul operației pe creier la care este supusă.
Teribila încercare devine pretextul unei lungi spovedanii. Timoteo îi spune fiicei sale, de fapt își spune lui însuși, povestea unei iubiri pe care o trăise cu mulți ani inainte.
Romanul Nu te mișca a fost ecranizat de regizorul Sergio Castellitto, cu Penelope Cruz și Sergio Castellitto în rolurile principale.
Margaret Mazzantini s-a născut în anul 1961, la Dublin. Își petrece copilăria și adolescența în diverse țări europene, mai ales în Spania, până când familia ei se stabilește definitiv în Italia. Urmează cursurile Academiei de Artă Dramatică din Roma. După o frumoasă cariera artistică în teatru, cinema și televiziune, Margaret Mazzantini renunță la scenă în favoarea scrisului. Debutează în 1994 cu romanul Ligheanul de zinc. Pentru – Nu te mișca (2001; Polirom, 2004, 2013), ecranizat în 2004, primește premiile Strega, Grinzane Cavour și Rapallo Carige. Romanul – Venit pe lume (2008; Polirom, 2010) primește Premiul Campiello și este la rândul lui ecranizat. Margaret Mazzantini a mai publicat romanele: Nimeni nu se salvează singur (2011; Polirom, 2013), Marea, dimineața (2012; Polirom, 2014; recompensat cu premiile Pavese și Matteotti) și Splendoare (2013). În prezent trăiește la Roma, alături de familie.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/nu-te-misca-roman-pt68g69m/