Ludmila Ulițkaia, Medeea și copiii ei

Reeditand parcă întemeierea coloniilor antice în Crimeea, familia Sinopli, alături de alte familii de greci, armeni sau evrei, s-a stabilit printre tătari în orașul Feodosia în secolul al XIX-lea. De atunci, de-a lungul mai multor generații, evenimentele care au zguduit Rusia i-au purtat pe descendenții ei care încotro, de la Moscova până la Tbilisi sau Taskent. Odată cu relativa domolire a istoriei însă, în sezonul estival, cei plecați încep să fie atrași înapoi și, împreună cu copiii lor, se întorc an de an să-și petreacă vacanța în casa primitoare a bătrânei Medeea, singura rămasă în locurile de baștină. Sub soarele de vară, ca un ecou al pasiunilor ce-au bântuit dintotdeauna numeroasa familie, între tineri se înnoadă și se deznoadă năvalnice iubiri, cu derizoriul lor inevitabil și tragicul lor de neînțeles. Medeea, femeie fără copii, îi urmărește discret pe tot mai numeroșii urmași ai părinților și bunicilor ei, amintindu-și totodată întâmplările petrecute în familia Sinopli în lunga ei istorie. Le înțelege viețile complicate și ii compătimește în sinea ei, dar ii acceptă senină pe toți, așa cum sunt, cu bunele și relele lor, pentru a-i vedea adunați laolaltă.