Mi-ar fi plăcut foarte mult să prezint o istorie „pozitivă”, cum se spune astăzi. Cea a renașterii rusești, la care unii visează poate de mult timp. Cea a unei Rusii ieșite din totalitarism ca să devină „un al treilea Occident” alături de Europa și de Statele Unite. Dar aceasta carte înfățișează o țară bolnavă. O țară „în război” cu ea însăși, ne spune autoarea, imediat după publicarea volumului.
8 august 2008… Vladimir Vladimirovici Putin și-a trimis tancurile contra Georgiei sub ochii Occidentului stupefiat. Nu a fost niciun accident, nicio întâmplare a istoriei, ci manifestarea violentă a unui proces început în anii 90, atunci când se urzea, fără să se poată vedea cu ochiul liber, tragicul eșec al democrației în Federația Rusă.
Această lucrare densă, plină de amănunte surprinzătoare și foarte puțin cunoscute publicului larg, prezintă renașterea unui sistem pe care-l credeam defunct. Ea descrie planul secret al recuceririi ideologice, politice și economice a populației și a teritoriului rus angajat de la Kremlin de către Vladimir Putin, Dmitri Medvedev și oamenii lor. Cartea explică pe larg cauzele care au făcut Rusia să contraatace!
Laure Mandeville, reporter al ziarului „Le Figaro”, a fost în inima vulcanului rusesc din anul 1989. Ea a trăit la fața locului toate crizele postcomuniste… din Cecenia până la evenimentele din Georgia.
Mai multe despre carte AICI.