Acasă James Meek, Invaziile inimii

James Meek, Invaziile inimii

Ritchie Shepherd, un fost star rock şi producător de succes al unui show pentru tineri, are o aventură cu o adolescentă. Din acest moment, întregul eşafodaj al vieţii sale începe să se năruie. Sora sa, Bec, cercetătoare pasionată, descoperă un vaccin-minune ajungând celebră peste noapte. O nouă serie de evenimente neaşteptate le zdruncină însă existenţa amândurora şi un carusel nebunesc de minciuni, trădări şi răzbunări se porneşte, dinamitând iremediabil armonia familiei Shepherd. Romanul, comparat cu scrierile lui Jonathan Franzen sau Jeffrey Eugenides, este o poveste, intensă şi perfect articulată, despre familie şi rolul pe care-l are aceasta în societatea de azi, despre dorinţele, speranţele şi dezamăgirile fiinţei contemporane.