Acasă Ishmael Beah, Departe de casă

Ishmael Beah, Departe de casă

Cum arată războiul văzut prin ochii unui copil? Mai ales prin ochii unui copil care nu are încotro și i se alătură, intrând în armată?

Ishmael Beah spune povestea devastatoare a războiului civil din Sierra Leone din ipostaza unui băiat de doisprezece ani care pierde totul, prins într-o luptă aprigă pentru supraviețuire. În timp ce încearcă, cu disperare, să scape de rebelii care i-au atacat satul, Ishmael acceptă să se înroleze, pornind apoi într-o cruntă acțiune de urmărire a acestora, în care singura alinare sunt drogurile și armele.

Această carte-mărturie, de o sinceritate zdrobitoare, prezintă lungul drum al dezumanizării parcurs de copiii-soldați, pe care moartea îi pândește pretutindeni și pentru care posibilitatea salvării și a reabilitării vine adesea mult prea târziu.

Editorialiștii de la „The Times” despre carte ne spun că e „o poveste devastatoare și sinceră despre cum reușește un copil să supraviețuiască după ce i-a fost furată inocența”, iar cei de la „Seattle Post-Intelligencer” susțin că este „un jurnal de război care te va obseda mult timp după ce l-ai terminat de citit”.

Mai multe despre carte –aici – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/departe-de-casa-memoriile-unui-copil-soldat-ypcfnp5g/