Acasă Gregory Rateau, Hoinar prin România

Gregory Rateau, Hoinar prin România

În general, străinii nu ştiu foarte multe despre România. Cunoştinţele lor se limitează la mitul vampirului din Transilvania şi la câteva generalităţi despre folclor. De obicei ignorată, dacă nu chiar dispreţuită de unii, această ţară este obiectul multor prejudecăţi. De aceea, Grégory Rateau, de formaţie cineast, a vrut să-şi facă o idee nouă.

A străbătut România de la Bucureşti până în zone rurale izolate, din pădurile Carpaţilor până pe plajele din Delta Dunării. Alături de el veţi descoperi lucruri uimitoare şi, poate, veţi privi România cu alţi ochi.

După un master în producție și scenaristică la Sorbona, Grégory Rateau a predat arte vizuale și a organizat un cineclub în mai multe cinematografe din Paris. Îi place să călătorească pentru filmele sale (Maroc, Algeria, Liban, Nepal etc.). Pasionat de excursii și de aventură, în 2014 a hotărât să se stabilească în România. În prezent este redactor-șef la Lepetitjournal.com la București și colaborator al Radio România Internațional.

Mai multe despre carte AICI.