Acasă Graham Greene, Miezul lucrurilor

Graham Greene, Miezul lucrurilor

Capodopera lui Graham Greene, Miezul lucrurilor, cu acțiunea plasată într-un oraș de pe coasta de vest a Africii, spune povestea lui Henry Scobie, un bărbat dedicat muncii sale în poliție și care nutrește o dragoste amestecată cu milă față de soția sa, Louise. Când se îndrăgostește de tânăra văduvă Helen, Scobie este sfâșiat între fidelitate și dezonoare – un vârtej care duce direct la crimă. Pe măsură ce lumea lui Scobie se prăbușește, criza sa personală dă naștere unei povești pline de suspans, fascinante și, în cele din urmă, tragice.

Miezul lucrurilor este portretul de neuitat al unui om obișnuit, cu greșelile și actele sale de eroism, a cărui existență se împarte între pasiune și credință, un caz de conștiință suprapus peste o povestire exotică, așa cum se întâmplă adesea în romanele marelui autor englez.