Pe plan internațional, din mai tânăra generație de scriitori de expresie spaniolă și catalană, Francesc Miralles este unul dintre cei mai talentați, originali și de succes. Farmecul romanelor sale constă în îmbinarea fericită a unei erudiții impresionante și a unei filozofii accesibile (mai ales de sorginte japoneză) cu scene din viața oamenilor de pretutindeni, de care se apropie constant cu sensibilă înțelegere și generozitate.
Francesc Miralles ne invită în viitor, într-o fascinantă călătorie pe Lună, unde magnatul excentric Kumar întemeiază prima colonie umană, Exovillage, menită să devină un centru turistic pentru milionarii lumii.
La Barcelona, Verne, filolog specialist în limba sanscrită, este îndrăgostit de ani de zile de Moira, care se află însă în Exovillage, responsabilă cu telecomunicațiile. Hotărât să încerce imposibilul pentru a câștiga inima Moirei, Verne se va înrola într-o aventură îndrăzneață, cu consecințe inimaginabile. Pentru că pe Lună legile pământene nu se mai aplică, și nici pământenii din Exovillage nu sunt singuri…
Scriitor, jurnalist și muzician, FRANCESC MIRALLES s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat inițial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, abandonate după patru luni, apoi de filologie engleză, la care a renunțat după terminarea anului trei pentru a călători, și astfel a ajuns să trăiască pentru o vreme în Croația și Slovenia în timpul războiului iugoslav, experiență redată în Café Balcanic (2004). Revenit la Barcelona, a studiat germana la Universitatea Centrală. După absolvire, a făcut un masterat în editare. A coordonat colecții de dezvoltare personală, semnând și câteva lucrări sub pseudonim, experiență reflectată în primul său roman, Barcelona Blues (2005). După ce a obținut Premiul Gran Angular 2001–2002 cu romanul pentru tineret Un haiku per a l’Alícia, a hotărât să se dedice scrisului. Francesc Miralles a publicat de-a lungul timpului o mare varietate de lucrări de ficțiune și non-ficțiune – romane, cărți de dezvoltare personală, cărți pentru copii și tineret, thrillere –, singur sau în colaborare, unele fiind recompensate cu premii de notorietate și traduse în 50 de țări. În 2007 i s-a acordat Premiul Columna Jove pentru romanul pentru tineret Interrail. Publicat în 2008, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici (El mejor lugar del mundo es aquí mismo; Humanitas Fiction, 2017), scris împreună cu Care Santos, a cunoscut deja traduceri în peste 20 de țări. În 2009 a primit, împreună cu Álex Rovira, Premiul Torrevieja pentru romanul Última respuesta. Cei doi au mai semnat câteva cărți vândute în sute de mii de exemplare și traduse în peste 15 limbi. Împreună cu Héctor García (Kirai), Miralles a publicat numeroase bestselleruri, între care Ikigai: Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită (Humanitas, 2017), Metoda ikigai: Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață (Humanitas, 2019) și Ichigo-ichie: Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă (Humanitas, 2020).
Mai multe despre carte AICI.