Acasă Flavius Ardelean, Bezna

Flavius Ardelean, Bezna

Monştri, aventuri, mistere – Bezna este o poveste despre prietenie şi curaj, despre răul deghizat în bine şi despre binele cu chip de rău; o carte despre puterea cuvintelor şi despre magia basmelor.

Când Bezna pune stăpânire pe întreg ţinutul, copiii sunt salvaţi şi aduşi la conacul lui Arnim von Veltheim, singurul loc neatins de ceaţa vâscoasă şi periculoasă. Căci copiii nu sunt nişte copii obişnuiţi, ci Povestitori cu har, adunaţi la un loc pentru a alunga Bezna din lume. Seară de seară, ei se adună la îndemnul lui Arnim şi dau naştere Luminii, citind în imensa Bibliotecă din cărţi culese din toate colţurile lumii. Însă când Ardei şi căţelul său credincios, Iute, ajung la conac, descoperă că nimic nu e ceea ce pare şi că harul lor de povestitori e un cuţit cu două tăişuri.

Flavius Ardelean este scriitor și traducător, membru afiliat al Horror Writers Association. Este autorul romanelor Îmblânzitorul apelor și Noumenoir, al volumelor de povestiri Acluofobia și Bizaroproze și creatorul seriei Miasma. A câștigat două Premii Colin pentru literatură fantastică, iar prima sa carte a fost nominalizată la Festival du Premier Roman din Chambéry, Franţa. Pentru romanele sale din ciclul Miasma a fost nominalizat de două ori consecutiv la Premiul Tânărul Prozator al Anului în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, București.

Bezna, apărută la Polirom din Iași, în anul 2018, a fost prima sa carte pentru copii.

Detalii despre carte aici.