În toamna anului 1951, Vera, evreică şi activistă în contraspionajul Armatei de Eliberare Naţională a Iugoslaviei, este arestată. Soţul ei, Miloš, ofiţer în cavaleria mareşalului Tito, tocmai se spânzurase. Profund îndrăgostită, Vera îşi apără bărbatul şi refuză cu încăpăţînare să semneze actul prin care acesta ar fi fost declarat duşman al poporului şi spion sovietic al lui Stalin. Prin urmare, va fi aruncată în lagăr şi torturată, nevoită să-şi lase fiica, micuţa Nina, în voia sorţii. O rană adîncă le va despărţi. Odată reunite, se vor putea împăca, oare, cu trecutul, sau blestemul va fi transmis din generaţie în generaţie? Zeci de ani mai târziu, înarmată cu o cameră video, Ghili, fiica Ninei şi nepoata Verei, reconstituie odiseea familiei.
Criticul literar Radu Cosaşu, într-un text din „Dilema veche”, nu demult, avea să suțină… „Grossman – ca şi Oz – nu împarte lumea aceea în buni şi răi, nu ţine cu unii împotriva celorlalţi, nu are «soluţii», nici iluzii, nu urăşte decât războiul acela dintre două adevăruri la fel de îndreptăţite. Unul dintre acei romancieri – nu chiar foarte mulţi – pe care putem conta”.
David Grossman (n. 1954) este unul dintre cei mai importanţi autori israelieni contemporani, cunoscut comentator al politicii Israelului faţă de Palestina şi militant pentru recunoaşterea acesteia ca stat. A studiat filosofie şi teatru la Universitatea Ebraică din Ierusalim, iar după ce şi-a încheiat stagiul militar obligatoriu, a lucrat la postul de radio Vocea Israelului.
A publicat mai multe cărţi de ficţiune, dar şi câteva volume de reportaje şi interviuri. Printre romanele publicate de Grossman de-a lungul timpului se numără Copii în zigzag (1994), Cineva cu care să fugi de acasă (2000), Până la capătul pământului (2008), distins în 2009 cu Premiul Albatros acordat de Fundaţia Günter Grass şi în 2011 cu Premiul Médicis étranger, Căderea din timp (2011) şi Un cal intră într-un bar (2014), pentru care a primit Man Booker International Prize (2017). Cărţile lui Grossman, premiate atât în Israel, cât şi în străinătate, au fost traduse deja în peste 30 de limbi.
David Grossman este doctor honoris causa al Universităţii Catolice din Leuven, Belgia, şi cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, titlu acordat de Ministerul Culturii din Franţa.
La Editura Polirom au apărut: Pînă la capătul pămîntului (2012, 2014), Căderea din timp (2013), Un cal intră într-un bar (2015, 2018), Cineva cu care să fugi de acasă (2018) şi De mine viaţa şi‑a tot râs (2020).
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/de-mine-viata-si-a-tot-ras-roman-kgxyttcy/