În copilărie, Dănuț merge cu bunicul său la abator, unde asistă la sacrificarea unei vite. Echeru’, spaima cartierului, îl ia sub aripa sa și îl învață să se bată. La pubertate, Bulănoasa e obiectul fanteziilor lui sexuale și ale celorlalți băieți din gașcă. La maturitate, viața lui Dan devine tot mai asemănătoare unui film. Alternând secvențe dure cu pasaje melancolice sau debordând de umor negru, prozele ce alcătuiesc Pluto în Scorpion, povești ale transformării, comunică între ele prin personaje și atmosferă, construind un ansamblu cu efecte profunde asupra cititorului.
Despre Dan Sociu, criticul literar Mihai Iovănel – ne spune că este „un autor mai mobil decât majoritatea congenerilor săi, probabil autorul douămiist cu cel mai ridicat coeficient de inteligență artistică”.
Dan Sociu (n. 20 mai 1978, Botoșani) a lucrat ca jurnalist, redactor de carte și corector la diferite edituri, a tradus articole, piese de teatru, un volum de strategie militară, peste 20 de romane și poeziile a peste 30 de poeți americani și englezi. A publicat poezii și proză în zeci de antologii și reviste românești și internaționale și a fost invitat ca artist în rezidență în SUA și Germania. A publicat volumele de poezie – borcane bine legate, bani pentru încă o săptămînă (Junimea, 2002; Premiul „Ronald Gasparic“, Premiul național „Mihai Eminescu“), Fratele păduche (Vinea, 2003), Cântece excesive (Cartea Românească, 2005; Premiul Uniunii Scriitorilor), Pavor nocturn (Cartea Românească, 2011), Poezii naive și sentimentale (Cartea Românească, 2012; Premiul Radio România Cultural), Vino cu mine știu exact unde mergem (Tracus Arte, 2013; Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei Observator cultural/Premiul „Andrei Bodiu”), romanele Urbancolia (Polirom, 2008; tradus în sârbă, Urbanholija, Plato, Belgrad, 2016), Nevoi speciale (Polirom, 2008), Combinația (CDPL, 2012), Mouths dried with hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012), antologia de poezie Vino cu mine știu exact unde mergem (Polirom, 2014) și volumul Uau (Polirom, 2019).
Mai multe despre carte AICI.