Acasă Coordonare și îndrumare metodică Zi metodică la Biblioteca Comunală Gorban, 27 septembrie 2018

Zi metodică la Biblioteca Comunală Gorban, 27 septembrie 2018

177
0

Tema I: Protecția datelor cu caracter personal în biblioteca publică

Tema II: Eurodesk: Cine? Ce? De ce? Pentru ce? 

  • Protecția datelor cu caracter personal în bibliotecă – Mihaela Morariu, Șef Serviciu PPC, Roxana-Cătălina Cozmiuc, Șef Birou Secția Împrumut pentru Copii și jurist Bogdan-Theodor Durac
  • Eurodesk: Cine? Ce? De ce ? Pentru ce ? – Aurica Dvoracic, Coordonator CCIM și Multiplicator Eurodesk
  • Eveniment Eurodesk: “Eurodesk vine la Tine!” – organizat de Biblioteca Județeană “Gh. Asachi” în parteneriat cu Biblioteca publică comunală Gorban și Școala Gimnazială Gorban.

Ziua Metodică din 27.09.2018, s-a desfășurat în același climat profesional de calitate cu care ne-am obișnuit încă de la începutul activității comisiei. Temele abordate au fost primite cu interes de participanți care s-au implicat nu doar profesional, ci și emoțional.

Discuțiile profesionale s-au desfășurat într-o atmosferă de încredere și profesionalism atât în spațiul alocat bibliotecii publice comunale  din Gorban cât și în Căminul Cultural al localității iar din discuția cu domnul primar Dănuț Rotaru am realizat că activitatea și susținerea bibliotecii reprezintă una dintre preocupările permanente ale domniei sale, alături de cea a implementării proiectelor transfrontaliere de conservare a tradițiilor.

S-a adus la cunoștință faptul că din mai 2018, biblioteca județeană a devenit oficial Multiplicator Eurodesk și în felul acesta informația europeană pertinentă ajunge și mai rapid la beneficiarii săi. Mai mult, Tema II: Eurodesk: Cine? Ce ? De ce ? Pentru ce ? oferă informații punctuale despre rețeaua de informare europeană pentru tineri și pentru cei care lucrează cu tinerii, Eurodesk, contribuind în același timp la întărirea parteneriatului bibliotecă publică comunală – școală din comunitate și constituindu-se într-o bază pentru viitoare proiecte de mobilitate ERASMUS+! Colega noastră de la biblioteca-gazdă, doamna Luminița Ciortescu, a primit un material de sinteză (2 foi) despre ce este Eurodesk, programele de mobilitate europene etc. în timp util, pe baza căruia a încheiat parteneriatul cu Școala Gimnazială Gorban – al cărei Consilier educativ, domnul Alin Cătălin Toma, s-a implicat activ în activitatea de antrenare a copiilor, exprimându-și și dorința de a se implica efectiv și în proiectele de mobilitate. Îi mulțumim și noi pentru disponibilitate și receptivitate! După prezentarea despre Eurodesk a urmat Antrenamentul pentru Concursul Campaniei Time to Move, în cadrul căruia cele 4 grupe au elaborat designul pentru Tricoul oficial al campaniei Time to Move 2019! Rezultatele au fost premiate, câștigătorii primelor patru locuri primind premii specifice (rucsacuri Eurodesk, pixuri, cărți poștale), iar ceilalți elevi au primit premii de consolare în bomboane! Un alt rol al bibliotecii publice, acela de stimulator al mobilităților europene și internaționale, s-a relevat din plin prin organizarea acestui eveniment  de informare europeană, Eurodesk vine la Tine !

Schimbul de informații și cunoștințe a fost generos și benefic de ambele părți. Fiecare dintre noi a avut de învățat câte ceva de la ceilalți colegi și a plecat mai bogat în cunoștințe și informații decât atunci când a trecut pragul bibliotecii gazdă și a Căminului Cultural din Gorban. Fotografiile realizate ilustrează din plin încă una dintre cele mai reușite Zile metodice în care triunghiul de aur, bibliotecă publică – școală – autoritate și-a arătat roadele benefice în ton cu anotimpul pe care îl trăim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here