Acasă Coordonare și îndrumare metodică Eurodesk și poezia mobilizează România!

Eurodesk și poezia mobilizează România!

48
0

Joi, 21 martie 2019, începând cu ora 10.00, tinerii de la Școala Gimnazială din satul Șcheia, Comuna Alexandru I. Cuza, vor desfășura activități interactive de cunoaștere a oportunităților Eurodesk, începând cu activitatea de cunoaștere a rețelei europene Eurodesk și continuând cu Portalul European pentru Tineret,  de unde  vor afla în ce constau secțiunile Voluntariat, Muncă, Educație, Incluziune Socială.

Prin Descoperă Europa (DiscoverEU), unul dintre programele europene cu un mare impact asupra tinerilor prin faptul că le oferă acestora posibilitatea de a cunoaște cultura și civilizația țărilor europene, tinerilor șcheeni li se vor deschide noi orizonturi.

Corpul European de Solidaritate îi invită pe tineri, cu ajutorul lui Alex și Ștef, eroii celor trei filmulețe ce vor fi prezentate, să conceapă proiecte de solidaritate cu finanțare europeană asigurată și îi învață cum să fie de folos comunității în care trăiesc. Și pentru că iubesc călătoriile, tinerii se vor antrena de pe acum pentru Concursul de tricouri al Campaniei Time to Move 2020 ca să nu-i prindă luna octombrie nepregătiți!

Toate acestea și multe altele le vor afla și le vor exersa împreună cu multiplicatorul Eurodesk, Aurica Dvoracic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here