,,Șoricelul și margareta” scrisă de Gabriel Poenaru este o poveste despre prietenie și mai ales despre cum se comportă un adevărat prieten. Domnul Chițescu este un șoricel cult, care își petrece primii ani din viață într-un muzeu, dar plecarea îngrijitorului care îi era prieten îl face pe acesta să plece în căutarea unei vieți liniștite la țară. În călătoria sa îl întâlnește pe domnul Ciulin, care este foarte prietenos și îi oferă chiar și un loc unde să stea. Domnul Chițescu alege să rămână alături de noul său prieten. În
Copiii prezenți astăzi la bibliotecă au învățat alături de Jup ce înseamnă să fii independent. Jup este un pisoi de soi, personaj principal în seria cu același nume a scriitorului Alec Blenche. Motănelul descoperă lumea cu legile ei misterioase, iar copiii o vor descoperi cu bucurie odată cu el. După ce au ascultat povestea și au discutat despre cele întâmplate, cei mici au confecționat pisoi din hârtie, sub îndrumarea doamnelor bibliotecare și cu ajutorul însoțitorilor (cei foarte mici). https://youtu.be/p7nZc_X3dBI
„SĂ FII MEREU CURAJOS! – Bunicuța cea curajoasă” este povestea care a dat startul activităților de vară la Filiala „Ateneu”, miercuri, 5 iulie 2023. Copiii au ascultat poveștea, după care au realizat puzzle-uri. Cu drag, vă așteptăm să ne onorați cu prezența, în această vară, conform planului de activități ale filialei. https://youtu.be/ITLeV5tclJc https://youtu.be/-y7NIwWz0Q0
În cadrul programului „Biblioteca de vacanţă”, la Filiala „Ateneu” a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi se vor desfășura în perioada 5 iulie 2023 – 16 august 2023 următoarele activități: În fiecare zi de miercuri, între orele 11.00 și 12.30 5 iulie – Lectură și puzzle 19 iulie – Personaje care prind viață (lectură și origami) 2 august - Personaje care prind viață (lectură și origami) 16 august - Personaje care prind viață (lectură și origami) Vă așteptăm cu drag!
Prima zi de primăvară ne-a adus în vizită, la Filiala „Ateneu” a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi elevii claselor a V-a A și B de la Școala Gimnazială Vânători (Popricani-Iași), însoțiți de doamnele profesor Gabriela Ciobotaru și Natalia Constantinescu . Împreună am discutat despre mărțișorul literaturii române - Ion Creangă, dar mai ales despre mărțișor - simbol și tradiție românească. Pentru a păstra vie tradiția i-am învățat pe copii să confecționeze mărțișoare tradiționale.
Miercuri, 1 martie 2023, Filiala „Ateneu” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iași a primit vizita elevilor clasei a II -a C a Școlii Gimnaziale „Dimitrie A. Sturdza”. Elevii au fost însoțiți de doamna învățătoare Carmen Tudorache. Copiilor ce au pășit pentru prima dată în bibliotecă le-au fost prezentate fondul de carte pentru copii și serviciile oferite, după care aceștia au răsfoit cărțile lor preferate.
Vineri, 17 februarie 2023, Filiala „Ateneu” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iași a primit vizita elevilor clasei a III-a B a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” - Dancu. Elevii au fost însoțiți de doamna Gianina Timofte, profesor pentru învățământul primar. Copiilor ce au pășit pentru prima dată în bibliotecă le-au fost prezentate fondul de carte pentru copii și serviciile oferite. După ce au răsfoit cărțile preferate, au ascultat povestea ”Grădinarul sultanului” din cartea ”Povești despre virtuți și valori”, citită de doamna profesor.
„Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului. Urmele acelei tăceri inițiale le caut însă în zadar în amintire. N-am putut niciodată să-mi lămuresc, suficient de convingător pentru mine însumi, strania mea detașare de logos (...) în cei dintâi ani ai copilăriei mele cuvântul meu nu era - cuvânt”, încă din copilărie el a manifestat un interes deosebit pentru a învăța cât mai multe lucruri, nu s-a abătut de la lecturi, dar în același timp a acumulat o solidă educație spirituală care din ce vom observa, i-a folosit
Dragi cititori, voi mai credeți în zâne? Dar în blajini? Unde mai întâlnim zâne/blajini și cum ne pot ajuta puteți afla din povestea ,,Zânele din lumea noastră” a Cristinei Donovici din cartea ,,O girafă în spațiu”. Anumite zâne și anumiți blajini au obiceiul de a-și aduce copii la bibliotecă chiar și în vacanță, mai ales miercurea pentru a afla povești noi și pentru a meșteri câte ceva. E greu să aduci în lumea noastră o zână, dar cu ajutorul părinților și al bibliotecarilor, micii noști cititori și-au confecționat câte o
„Saltino: un căluț năzdrăvan” și-a făcut cunoscută povestea micilor cititori care au venit astăzi, 17 august 2022, la Filiala „Ateneu” pentru a participa la activitățile din cadrul programului ”Biblioteca de vacanță”. După poveste, așa cum ne este obiceiul, am dat viață personajului principal confecționând, din hârtie, căluți năzdrăvani.
Interesul pentru lectură i-a determinat pe cititorii noștri să ne viziteze și astăzi, miercuri, 10 august 2022. Lecturile preferate de copiii fac parte din colecția „Poveștile prieteniei” de Alex Donovici și Cristina Donovici. Alături de personaje fantastice, amuzante, inedite, micii și marii pasionați de citit au străbătut lumi uimitoare, călăuzind descoperirea uneia dintre cele mai minunate legături și cel mai de preț lucru din lume – PRIETENIA.
Miercuri, 3 august 2022, la Filiala „Ateneu”, în cadrul programului Biblioteca de vacanță, având ca temă „În lumea culorilor”, am călătorit în lumea florilor și a culorilor. „Lili, Prințesa florilor”, de Drescher Daniela, a fost povestea noastră, care ne-a inspirat, ne-a încântat și ne-a făcut să visăm că suntem într-o lume colorată, parfumată și veselă. Cititorii noștri și-au folosit imaginația, creativitatea, reușind să pună pe hârtie culoare, animație și bucurie. Mulțumim că sunteți alături de noi, în fiecare săptămână, în zi de miercuri. Vă așteptăm la Filiala „Ateneu”, să continuăm
Miercuri, 27 iulie 2022, la Filiala „Ateneu”, le-a venit rândul pisicuțelor să ne viziteze: „Zgâmboi”, „Pete Motanul”, „Motanul invizibil”, „Winnie și Wilbur”, „Pisicile Aristocrate” și „Motanul Încălțat”. Copiii au ascultat poveștile, au colorat personajul principal și au ales nume după preferință.
Activități recreative programate pentru luna august 2022 Ultima lună de vacanță vine cu noi activități antrenante organizate de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași, activități la care sunt așteptați copiii și tinerii în special. Activitățile au loc la sediul central din Bd. Ștefan cel Mare și la cele cinci filiale din cartierele Tătărași, Nicolina, Păcurari, Alexandru cel Bun și Podu Roș-Socola. În luna august propunem cluburi de lectură, cluburi de jocuri smart, ateliere creative de lucrări plastice, ateliere de teatru, proiecții de filme, jocuri de autocunoaștere, concursuri (de ghicitori, de
Invazie de șoricei la bibliotecă! Năsuc și prietenii săi: Gustărică, Gură-Cască, Mustăcilă și Grăsuțul, eroii din seria „Prietenii lui Năsuc” de Cristina Elena Gheorghiu, au invadat astăzi filiala noastră. Pentru că, s-au simțit foarte bine la bibliotecă și-au invitat toate neamurile. Din fericire, pentru cărțile noastre, șoriceii sunt din hârtie și au nevoie de mânuțe jucăușe pentru a ajunge la cărți, iar mânuțele noastre sunt educate și îi vor învăța pe șoricei să descopere poveștile din cărți fără a le roade. Povești, umor și ,,muncă” un trio perfect, pentru a
Filiala noastră s-a transformat, pentru o zi, într-o fabrică de roboței. După ce au ascultat povestea „Duit” de Alex Donovici și Cristina Donovici, fiecare copil și-a dorit un roboțel, care să facă toată treaba în locul lui. Nerăbdători să aibă ajutor, copiii s-au pus pe treabă, s-au apucat de fabricat roboței, fiecare după puteri, unii și i-au confecționat din hârtie, alții doar au colorat.
Astăzi, miercuri, 6 iulie 2022, am învățat un pui de elefant să trâmbițeze, pentru a-și găsi mama. Puiul nostru de elefant a fost confecționat de noi din hârtie, iar povestea i-am aflat-o din cartea ,,Tafiti și puiul de elefant” de Julia Boehme . Miercurea viitoare vă vom surprinde cu o altă poveste și un nou personaj dacă veți fi alături de noi de la ora 11:00.
În cadrul proiectului „Biblioteca de vacanță”, organizat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, Filiala „Ateneu” dă startul activităților de vară. Săptămânal oferim dragilor noștri cititori, mici și mari, activități bazate pe interactivitate. Activitatea de miercuri, 22 iunie 2022, a fost inspirată din poveștile seriei „Aventurile Iepurașului Matei”. Copiii au ascultat și au citit poveștile, după care au confecționat „hand mand” personajul principal „Iepurașul Matei”. Cu drag, vă așteptăm, să ne onorați cu prezența, în această vară, în fiecare miercuri începând cu ora 11, la Filiala „Ateneu”, Tătărași, Iași.
Stimaţi cititori, În perioada 3 mai – 3 iunie 2022, Filiala „Ateneu” va fi închisă pentru verificare gestionară. În această perioadă nu se fac împrumuturi şi restituiri. Termenul de restituire scadent în această perioadă va fi prelungit automat. Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă aşteptăm în continuare la celelalte secţii şi filiale ale bibliotecii.
Joi, 14 aprilie 2022, Filiala Ateneu a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” a primit vizita unui grup de preșcolari de la Grădinița PP „Căsuța Zânelor” din Iași. Doamnele educatoare Raluca-Silvia Tagarcea și Alexandra-Ecaterina Rusu au însoțit cele două grupe de copii – mică și mijlocie. Micii oaspeți au pășit cu emoție pentru prima oară pragul unei biblioteci. Aceștia au făcut cunoștință cu bogatul fond de carte pentru copii al filialei, fiind fascinați de miracolul ascuns în paginile bogat ilustrate.
În cadrul programului ”Săptămâna Altfel”, miercuri, 13 aprilie 2022, Filiala ”Ateneu” a Bibliotecii Județene ”Gh. Asachi” din Iași a primit vizita unei grupe de copii, aparținând Grădiniței PP ”Căsuța Zânelor”. Copiii, însoțiți de doamna educatoare – Andreea Ioviță au răsfoit cu mult interes cărțile lor preferate, cu promisiunea de a reveni.
Eminescu este universal. Oriunde am pleca, îl luăm cu noi în inimile noastre. El emană iubire, căldură sufletească, bunătate, inspirație… este viu printre noi, mereu… La întrebarea, „Ce înseamnă Eminescu pentru noi”, iată ce au răspuns următoarele personalități de pretutindeni. Din păcate, unele nu se mai află printre cei vii. Cezar Ivănescu (scriitor) „După mai bine de un veac de la moartea sa, Eminescu a devenit pentru noi, românii, simbolul central al românismului. Opera sa politică a fost confirmată de toată istoria românilor de la 1889 încoace… România Mare, De la
Stimaţi cititori, În perioada 13 – 21 octombrie 2020, programul de lucru cu publicul la Filiala „Vasile Alecsandri” (str. Petre Ţuţea nr. 7, bloc 911, parter) şi Filiala „Ateneu” (str. Pictorului nr. 14 – Ateneu Tătăraşi, et. 2) va fi de luni până vineri: 9.00 – 17.00. Sâmbăta, duminica: închis
Stimați utilizatori, Începând de luni, 18 mai 2020, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași reia activitatea cu publicul după cum urmează: - Serviciul de împrumut/restituire documente va fi disponibil în toate secțiile și filialele bibliotecii; - Sala de lectură carte de la sediul central va fi accesibilă, dar va funcționa la capacitate redusă (pentru a respecta regulile de distanțare); - Rămân în continuare închise pentru public: Sala de periodice, Ludoteca, Centrele internet și locurile de studiu din celelalte săli/filiale. Pe perioada stării de alertă nu se percep penalizări de întârziere. Vă
Având în vedere măsurile de prevenție la nivel global/ național în ceea ce privește COVID-19 și în urma experienței primelor ore ale zilei de astăzi am decis, și noi, suspendarea întregii activități. Astfel, începând de astăzi, 12.03.2020, ora 11.00 și până pe data de 22 martie a.c., toate serviciile de relații cu publicul de la sediul central și filiale se suspendă. Perioada menționată se poate prelungi în funcție de evoluția situației. Restituirea publicațiilor împrumutate se va face începând cu data de 23 martie a.c. Publicațiile împrumutate de la Biblioteca Județeană
Joi, 5 martie 2020, Filiala „Ateneu” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iași a primit vizita prichindeilor de la Grădinița „Micul Prinț cel Harnic”, pentru a sărbători „Ziua Internațională a Femeii”. Micii vizitatori, coordonați de doamna director a grădiniței, Micuța Iordache și însoțiți de doamna educatoare Clara-Sanda Rusu, au rostit poezii, au intonat frumoase cântecele și au confecționat felicitări pentru mame. https://youtu.be/obrdGdARjbg https://youtu.be/KCvBZXGh5ZA https://youtu.be/8G5mbqap1G4 https://youtu.be/G1Pso8_UXyY https://youtu.be/TtUQCEu4hiM https://youtu.be/yEWOE9bwMms
Stimați utilizatori, Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” (sediul central și filiale) va fi închisă. Termenul de restituire a documentelor de bibliotecă (împrumutate de utilizatori) din 30 noiembrie 2019, se va decala pe 2 decembrie 2019, fără sancțiuni de întârziere.
Vineri, 18 octombrie 2019, Filiala „Ateneu” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iași a primit vizita elevilor din clasele 0-V, de la Centrul „1-2-3 EDUCATION”, Tătărași, coordonator doamna Sorina Bârgăoanu. Elevii au fost însoțiți de doamnele: Oxana Cliucinicov, Isabelle Bulai, Bianca Adelina Chițac și Carmen Burac. Copiilor ce au pășit pentru prima dată în bibliotecă le-au fost prezentate fondul de carte pentru copii și serviciile oferite. După ce și-au ales cărțile preferate, elevii au fost înscriși și au primit permise de intrare în bibliotecă.
Iași - Capitala Tineretului din România 2019 – 2020 Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași este partener la inițiativa Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași (FONTIS) în echipa proiectului: Iași - oraș policentric și ne anunță primul eveniment din seria celor 7 evenimente în cartiere, sub egida Programului Iași - Capitala Tineretului din România 2019 – 2020. Scopul proiectului „laşi - oraş policentric” constă în creşterea gradului de conştientizare şi implicare în rândul tinerilor cu privire la aspectele cultural istorice din spațiile urbane în care locuiesc printr-o campanie de branding
Stimați utilizatori, În zilele de 15 și 16 august 2019, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” (sediul central și filiale) este închisă. Vă așteptăm începând de luni, 19 august 2019, ora 9.00.
Joaca este o parte importantă din procesul de dezvoltare al unui copil. Și cum modalitatea preferată a celor mici să învețe este prin intermediul acesteia, puzzle-urile reprezintă jocul ideal. Miercuri, 7 august 2019, în cadrul programului de vară al Filialei „Ateneu” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iași, prichindeii de la Grădinița „Micul Prinț cel Harnic” au avut ca temă rezolvarea unui puzzle, activitate care implică mai multe abilități. Pentru a așeza toate piesele în ordinea corectă, copiii au avut nevoie de răbdare, concentrare și precizie, deprinderi pe care le-au
Miercuri, 24 iulie 2019, în cadrul programului de vară al Filialei „Ateneu” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iași, prichindeii de la Grădinița „Micul Prinț cel Harnic”, alături și de alți copii, au vizionat cu mult interes un film de desene animate după cartea preferată de ei și anume „Alice în Țara Minunilor”.
Cea mai cuprinzătoare definiţie a credinţei a lăsat-o, peste veacuri, Sfântul Apostol Pavel: „Credinţa este adeverirea celor nădăjduite şi dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11. 1). Sfântul Apostol Pavel, spune despre credință că este, mai întâi de toate, darul lui Dumnezeu. Este rodul conlucrării dintre Dumnezeu şi om, dăruită prin harul divin. Credinţa nu poate fi cumpărată sau învăţată. Dumnezeu nu poate fi cunoscut cu mintea, pentru că „lumea, prin înţelepciune, nu L-a putut cunoaşte pe Dumnezeu” (1 Corinteni 1,21). Atractivul program estival „Biblioteca de vacanță”, inițiat cu succes de Biblioteca
Miercuri, 10 iulie 2019, în cadrul programului de vară al Filialei Ateneu a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iași, prichindeii de la Grădinița „Micul Prinț cel Harnic”, alături de alți copii, utilizatori ai bibliotecii, au vizionat cu mult interes filmul de desene animate preferat de ei, și anume „Mașa și Ursul”.
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași organizează și în această vară, în lunile iulie și august, la sediul central și la cele șase filiale, o serie de activități educative reunite sub genericul „Biblioteca de vacanță”, program care a devenit o componentă de tradiţie a serviciilor oferite de bibliotecă. Activitățile propuse se bazează pe interactivitate și urmăresc în aceeași măsură atât stimularea imaginației, dezvoltarea culturii generale și a abilităților sociale, cât și petrecerea timpului liber alături de copii de aceeași vârstă, cu aceleași preocupări. Paleta de activități este generoasă și cu
Marți, 9 iulie 2019, Filiala „Ateneu” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iași a primit vizita a trei grupe de copii, aparținând Grădiniței P.P. „Căsuța Zânelor”. Copiii au fost însoțiți de doamnele educatoare Alexandra Rusu, Raluca Ciobanu, Andreea Ioviță și Ionela Lungu. Micii oaspeți au pășit cu emoție, pentru prima oară, pragul bibliotecii. Aceștia au făcut cunoștință cu bogatul fond de carte pentru copii al filialei, fiind fascinați de miracolul ascuns în paginile bogat ilustrate.
Miercuri, 3 iulie 2019, la Filiala „Ateneu” a Bibliotecii Județene ”Gh. Asachi” Iași au debutat activitățile Clubului de vacanță, intitulat ”Biblioteca de vacanță”! În spațiul primitor al Filialei „Ateneu” au poposit din nou prichindeii Grădiniței „Micul Prinț cel Harnic”, cât și alți cititori. Micii oaspeți, coordonați de d-na educatoare Clara Sanda Rusu, și-au arătat încă o dată adevărata măsură a talentului lor la desen. Dând dovadă de imaginație și originalitate, micii artiști au participat la un concurs de desen intitulat „Vacanța mare”. În final, cele mai reușite lucrări au fost expuse în
Stimaţi cititori În perioada 1 iulie – 1 septembrie 2019, programul de lucru cu publicul va fi de luni până vineri: 9.00 – 17.00. Sâmbăta, duminica, sărbătorile legale: închis.
Stimaţi utilizatori, Sâmbătă, 29 iunie 2019, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi va fi închisă.
Stimați utilizatori, Luni, 17 iunie 2019, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași va fi închisă.

