Volumul este prima monografie dedicată gânditorului român care completează și detaliază puținele informații din Dicționarul general al literaturii române și din Enciclopedia exilului literar românesc a profesorului Florin Manolescu.
Autorul actualizează și corectează datele din memoriile prințului român, cele mai multe fiind inedite, bazate pe cercetări în arhivele militare, diplomatice și ecleziastice, precum și prin discuții sau corespondență cu persoanele din afara țării care l-au cunoscut pe Matila Ghyka sau pe membrii familiei sale.
O bogată literatură de expresie franceză și engleză (puține în germană și rusă) a fost parcursă pentru a putea reconstitui traseul vieții lui Matila Ghyka și impactul operei sale în contemporaneitate.
Anexele volumului sintetizează cariera scurtă de ofițer de marină și pe cea de diplomat, oferind informații despre persoanele cu care prințul român s-a intersectat. Apreciem ca volumul, accesibil în egală măsură, atât publicului larg, cât si celui specializat în domeniile în care s-a manifestat Matila Ghyka, permite recuperarea unui important membru al diasporei culturale românești.
Mai multe despre carte AICI.